Principală  —  Blog  —  Editoriale   —   Tricloretanul, Lenin şi colhozul lui…

Tricloretanul, Lenin şi colhozul lui Şor

De ziua „marii revoluţii socialiste din octombrie”, la monumentul de granit roşu al lui Lenin din Chişinău, a fost scăldat în flori şi amintiri pozitive. Ce au primit oamenii din Moldova de la Lenin, de au ajuns să îl cânte până azi?

Încerc să analizez lucrurile reieşind din amintirile familiei mele. Bunelul meu, Dumitru Popescu, din Pituşca, Călăraşi, ar fi împlinit ieri 101 ani. A fost un bunel minunat pentru noi, cei vreo 20 de nepoţi, doar că foarte puţin. A trăit mai puţin, după ce s-a ”bucurat” de roadele revoluţiei socialiste: a fost desproprietărit de tot ce avea moştenit de la părinţi şi obligat să trăiască altfel, pe nou. Nu, nu a moştenit mine de aur, nici râuri de argint. Avea o livadă mare şi bogată de nuci, da, nuci din alea care acum sunt 100 de lei kg la piaţă sau 15 euro la export. Dar n-au rămas nici ţăndări din livada bunelului meu, nici din livezile altor ţărani moştenite de la părinţii lor. Totul a fost luat cu forţa, pe gratis, de către colhoz, iar colhozul a sădit în schimbul nucarilor luaţi pe gratis – tutun, să poată fuma lumea contra bani.

Bunelul n-a vrut în colhoz, dar a ajuns, printre ultimii, căci era deja periculos pentru familie să se opună. Singurele locuri de muncă erau în colhoz, la muncile la care erai repartizat. Bunelul a fost însărcinat cu stropitul culturilor agricole cu chimicale, ca să fie roadă mai multă, mai mare, să se îndeplinească planurile cincinale ale partidului creat de Lenin, ale singurului partid admis, ale unui partid totalitar.

Nu mult a umblat bunelul meu Dumitru cu stropitul cu chimicale a culturilor agricole, s-a îmbolnăvit de cancer, s-a chinuit o vreme prin spitale, apoi a zăcut un an la pat şi a plecat. Mi-au rămas doar amintirile unei copilării curmate brusc, când am văzut primul om cu cancer în viaţa mea şi primul deces în familie. Eram preşcolară, m-aş fi bucurat de el încă mult timp, la fel s-ar fi bucurat cei 8 copii ai lui, unii încă studenţi şi cei vreo 20 de nepoţi. Dar raiul socialismului sovietic a scurtat multora viaţa. Printre amintirile rămase de la el, era şi povestea ”dustului”, sau Diclor-Difenil-Tricloretanul, adică DDT – un insecticid folosit masiv în agricultura sovietică din anii 1940. Socialismul le-a adus ţăranilor modernitate, substanţe care ucideau imediat dăunătorii culturilor agricole, belşugul fiind garantat. Nu le-a spus nimeni că DDT omoară şi oamenii, nu chiar imediat, dar tot degrabă.

Ieri, de ziua revoluţiei lui Lenin, prin toată Moldova puteau fi întâlnite panouri mari în care un alt politician promite crearea colhozurilor din nou. Unii oameni le aşteaptă. Pentru că ceea ce a urmat socialismului sovietic a necăjit şi mai mult colhoznicii, pe cei care nu au murit de DDT. După destrămarea colhozurilor, ţăranilor li s-au împărţit parcele mici, fragmentate, în zone îndepărtate, fără să li se ofere instrumente şi mijloace de a lucra ţarcurile de teren. În locul livezilor de cândva ale părinţilor au primit nişte fragmente de pârloage. Unii s-au apucat cu râvnă de muncă, săreau scântei din sape şi târnăcoape. Dar n-au ajuns departe. Guvernările acestui stat agrar au abandonat ţăranii în câmp, ca pe nişte cruci în cimitire. Aşa şi au muncit unii la parcelele post-sovietice, până au murit, parţial de oboseală, parţial de foame, parţial de sindromul nostalgiei după colhoz.

Iar la Chişinău, un grup de oameni mereu l-au slăvit pe Lenin. Cine sunt cei care merg la acest monument cu flori? Niciodată nu am întâlnit ţărani moldoveni prin acele mulţimi. Monumentul lui Lenin a fost întotdeauna un indicator al segregării în societate. La monument au venit mereu nomenclaturiştii, de la care nu s-au luat livezi, cărora nu li s-a dat DDT. Ei au primit, de la un partid totalitar, locuinţe, locuri de muncă, foi de odihnă şi bunăstare. Pentru toate astea, merită se mergi cu un buchet de flori la orice monument.

Ceea ce se întâmplă în prezent în Moldova, seamănă mult cu totalitarismul comunist: un grup de nomenclaturişti ai unui partid care a ocupat guvernarea printr-o revoluţie a ”borsetcelor” se bucură de funcţii, protecţie şi justiţie. Ceilalţi, abia de mai respiră DDT-ul guvernării. Voronin, a declarat ieri la picioarele lui Lenin, că e nevoie de o nouă revoluţie. Şi a avut dreptate. Doar că nu are curaj să recunoască că el a crescut la sân un mic Lenin. Şi să se retragă, cu tot cu el. Dacă, desigur, ar dori să-i vină oamenii cu flori.