Cazuri noi de corupție în educație în fiecare săptămână. Cel mai des oamenii se plâng pe taxe și colectări ilegale

elevi-clasa-a-2a-Radio-Constanta-2-1
Foto: Foto simbol/ Radio Constanta

Zilnic, la Centrul Național Anticorupție parvin plângeri de la oameni care sesizează nereguli în sistemul de educație. Preponderent, se plâng pe acele taxe ilegale și colectări informale. Mai puțin sau chiar deloc se plâng cei care plătesc pentru a obține o notă mai bună, o diplomă sau pentru a promova examenul. Se adresează doar atunci când înțeleg că suma pretinsă de la ei întrece așteptările lor.

De la începutul anului 2018, au fost examinate 110 petiții în domeniul învățământului, o bună parte din acestea fiind anonime. Informațiile au fost prezentate de către directorul CNA, Bogdan Zumbreanu, la ședința Comisiei parlamentare securitate națională, apărare și ordine publică, transmite IPN.

„110 petiții, dacă le împărțim la nouă luni, ar însemna cam 12 cetățeni care se plâng lunar la CNA sau de trei ori pe săptămână suntem sesizați cu privire la un nou caz de corupție produs în educație. Problema pe care noi însă o avem și încercăm să găsim soluții sunt acele denunțuri anonime. Chiar dacă legea spune că petițiile anonime nu se examinează, pentru CNA orice informație este prețioasă și, chiar dacă astăzi ea nu produce un rezultat, peste un timp ea ajută la crearea unor puzzle-uri pe care le aranjăm pentru a interveni în forță. Nicio informație nu se pierde, nici un denunț nu este aruncat la coș – totul se analizează, se stochează și se utilizează în dosare mare care văd lumina zilei atunci când toate necunoscutele se așază la locurile lor”, a notat șeful CNA.

În opinia sa, ceea ce este mai grav e că omul care refuză să plătească pentru notă sau pentru atenție devine o cioară albă, care este marginalizată, supusă presiunii și hărțuirii de către profesori sau de alți părinți. Curios este că cei care se plâng că este corupție în educație sunt cei care contribuie zilnic prin oferirea acestor plăți la extinderea ei. Foarte puțini oameni, din teamă că vor fi supuși hărțuirii, renunță să lupte cu fenomenul, să-i denunțe pe cei care le cer bani.

Referindu-se la taxele informale, directorul Centrului a amintit despre așa numitele asociații de părinți. Astfel, în unele instituții de învățământ, în special în instituții de educație timpurie și instituții de învățământ primar și secundar, preponderent în Chișinău și alte centre raionale, au fost inițiate și activează asociații obștești ale părinților, menite să contribuie la dezvoltarea bazei materiale și îmbunătățirea condițiilor de studii în instituțiile de învățământ. Potrivit legii, activitatea de sponsorizare se desfășoară de către persoane fizice și juridice benevol, principiul, care în majoritatea cazurilor nu se respectă, la solicitare, și constă în acordarea de mijloace financiare sau de alte bunuri pentru susținerea unor acțiuni de interes public.

„În aceste condiții, este creat un paravan, în spatele căruia are loc colectarea forțată a fondurilor de la părinți, minimizând posibilitatea consolidării practicii de aderare și activare doar pe principiul benevol în asociațiile respective, precum și transparentizarea informației privind statutul asociațiilor și rapoartele de utilizare a fondurilor acumulate”, a notat Bogdan Zumbreanu.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente