Inventatorul Internetului spune că giganţii tech GOOGLE și FACEBOOK ar trebui fărâmiţaţi
Giganţi tech precum Facebook sau Google au devenit atât de dominanţi încât ar putea fi nevoie să fie fărâmiţaţi, cu excepţia situaţiei în care ar apărea alţi competitori ori dacă supremaţia lor s-ar reduce, a declarat Tim Berners-Lee.
Berners-Lee, specialistul care a inventat Internetul în 1989, a spus că este dezamăgit de situaţia curentă a lumii virtuale, referindu-se în special la scandalurile privind abuzul datelor cu caracter personal şi folosirea reţelelor sociale pentru a răspândi ură. Începând cu anii ’90, revoluţia digitală a generat o serie de companii tech americane care combinat, au acum o putere financiară şi culturală mai mare decât majoritatea statelor suverane, relatează The Guardian. Apple, Microsoft, Amazon, Google şi Facebook au un capital combinat de piaţă de 3.7 trilioane de dolari, care este egal cu PIB-ul Germaniei de anul trecut.
În prezent profesor la Institutul de Tehnologie din Massachusetts (MIT) şi la Universitatea din Oxford, Barners-Lee şi-a exprimat dezamăgirea faţă de modul în care firma de consultanţă Cambridge Analytica a obţinut datele personale ale 87 milioane de utilizatori Facebook de la un singur cercetător. Acesta a spus că scandalul a fost un punct de reper pentru multă lume.
„Sunt dezamăgit de starea actuală a web-ului. Am pierdut sentimentul de împuternicire individuală şi, într-o anumită măsură, cred că şi optimismul s-a stricat”, a adăugat „părintele Internetului”.
CEO-ul Facebook, Mark Zuckerberg, şi-a cerut scuze după scandalul Cambridge Analytica şi s-a angajat să depună mai multe eforturi pentru a proteja datele utilizatorilor. Totuşi, Berners-Lee menţionează că reţelele sociale sunt folosite în continuare ca un mijloc de a propaga ură.
„Dacă puneţi o picătură de dragoste în Twitter, aceasta va părea că risipeşte. Dar dacă puneţi o picătură de ură, simţi cum se propagă mult mai puternic. Aşa ajungi să te întrebi: «Ei bine, asta e din cauza modului în care Twitter a fost conceput?»”.
Sursa: adevarul.ro
Cei care vor submina democrația și independența R. Moldova, MONITORIZAȚI în continuare de SUA. „Statele Unite ale Americii sunt cei mai importanți parteneri ai R. Moldova atunci când vorbim de sancțiuni”
„Timpuri pe care nu le-a vrut Dumnezeu”: O expoziție dedicată foametei organizate de sovietici în Basarabia și filmul „Omorâți prin înfometare”, la Muzeul Național de Etnografie și Istorie Naturală din Chișinău
Autoritățile R. Moldova, ajutate de 14 Înalți Consilieri UE în procesul de reforme și de integrare europeană: Jumătate dintre aceștia sunt din România