Lucrările de reparaţie a carosabilului pe bulevardul Ştefan cel Mare din capitală vor începe abia la anul, după ce vor fi încheiate cele de pe strada Vasile Alecsandri şi bulevardul Constantin Negruzzi. Potrivit şefului Direcţiei generale transport public şi căi de comunicaţie din cadrul Primăriei Chişinău, Igor Gamreţchi, până la sfârşitul acestui an vor fi efectuate lucrări doar la partea electrică.
„Anul acesta se va lucra doar la partea electrică. Deja a trecut licitaţia cu amenajarea părţii electrice. Avem trecută şi licitaţia cu privire la amenajarea tuburilor de beton pentru instalarea ulterioară a tuturor cablurilor electrice, care au fost aşezate în sol fără nici o protecţie. Reparaţia bulevardului Ştefan cel Mare, ceea ce ţine de asfaltare, este preconizată pentru anul 2016”, a specificat Igor Gamreţchi.
În context, viceprimarul de Chişinău Nistor Grozavu a ţinut să precizeze că în condiţiile în care aveau să fie demarate lucrările pe toate cele trei artere concomitent, Ştefan cel Mare, Vasile Alecsandri şi Constantin Negruzzi, Chişinăul ar fi fost paralizat totalmente.
„Închipuiţi-vă ce s-ar fi întâmplat dacă acum ar fi fost blocat şi bulevardul Ştefan cel Mare dacă s-o luăm pe segmente aşa cum se lucrează pe traseul Chişinău-Ungheni. Ar fi fost paralizat Chişinăul totalmente şi pe direcţia longitudinală, dar şi pe cea transversală. În condiţiile actuale, avem doar unele probleme de joncţiune. Când pe aceste două străzi vor fi finisate lucrările, atunci se va putea lucra pe bulevardul Ştefan cel Mare”, a subliniat Nistor Grozavu.
Lucrările de reabilitare a bulevardului Ştefan cel Mare şi Sfânt au început în iunie 2015. Proiectul în valoare de 5 milioane de euro include reabilitarea bulevardului Constantin Negruzzi şi a străzii Vasile Alecsandri. Lucrările sunt finanţate de către Banca Europeană de Investiţii (BEI) şi de Banca Europeană de Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD).