După Gaburici și Gherman, și Streleț cere publicarea fondatorilor companiilor

Potrivit informațiilor NewsMaker, premierul Valeriu Streleț a dispus Ministrului Tehnologiei Informației și Comunicațiilor ca în termen de o săptămână să asigure accesul deschis la fondatorii companiilor moldovenești.

Astfel de indicații a dat și ex-premierul Chiril Gaburici și premierul interimar Natalia Gherman. Cu toate acestea, directivele așa și nu au fost îndeplinite.

Despre emiterea dispoziţiei a comunicat secretarul Consiliului Economic de pe lângă premier, Dumitru Alaiba, potrivit căruia solicitarea a fost făcută la începutul săptămânii trecute.
Alaiba a spus că dispoziţia lui Streleţ urmăreşte îndeplinirea recomandărilor exprimate nu o singură dată atât de autorităţile moldoveneşti cât şi de partenerii internaţionali – a deschide datele privind fondatorii companiilor, numele lor, deoarece legislaţia actuală nu interzice acest lucru.

Informaţia privind companiile înregistrate în Moldova (cu excepţia numelor fondatorilor), a fost deschisă publicului încă în octombrie trecut, la solicitarea premierului de atunci Iurie Leancă, după insistenţele membrilor Consiliului Economic. Până atunci aceste date puteau fi obţinute de la Camera Înregistrării de Stat contra unor taxe cuprinse între 36 şi 540 de lei. Tot contra plată în prezent poate fi obţinută şi informaţia privind fondatorii întreprinderilor din Moldova.

Student, jurnalist. Mai multe detalii la nicu.md.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.