Doctorița de la Spitalul nr. 1, bătută de ruda unui pacient și neapărată de conducerea instituției, și-a găsit dreptatea în instanța de judecată
Doctorița de la Spitalul Clinic Municipal nr. 1 din Chișinău, Alla Valenga, bătută de ruda unei paciente, a câștigat procesul intentat conducerii instituției în care lucrează.
Mai exact, Valenga a reclamat faptul că ceea ce i s-a întâmplat a fost catalogat de către o comisie care a analizat incidentul, creată la solicitarea administrației spitalului, drept „accident în afara muncii”.
Instanța a dispus achitarea unui prejudiciu moral și a unei indemnizații medicului maltratat în sumă totală de aproape 250 de mii de lei pentru faptul că în acest caz a fost un accident de muncă.
„Administrația spitalului a demonstrat lipsă de compasiune, colegialitate, susținere și solidarizare cu medicul care a suferit enorm și fizic, și psihic în urma unui caz de violență grav”, a comentat Ala Nemerenco, consilieră municipală în Chișinău și fostă consilieră la Ministerul Sănătății din România.
Amintim că șefa secţiei Terapie nr.2 de la Spitalul nr.1, Alla Valenga, a ajuns la Urgență în luna martie curent, după ce a fost bătută de soțul unei paciente în vârstă de 70 de ani decedate. Bărbatul a bătut medicul pe motiv că nu ar fi întreprins nimic pentru a o salva pe soția sa. Valenga a fost diagnosticată atunci cu comoție cerebrală și mai multe coaste rupte.
Menționăm că, după acest incident, Parlamentul a înăsprit pedepsele pentru maltratarea medicilor. Astfel, ultragierea lucrătorului medical va fi sancționată cu amendă de la 500 până la 1 250 de lei, iar acţiunile huliganice şi vătămarea corporală a medicilor va fi sancționată cu până la 7 500 de lei sau cu arest contravenţional de până la 15 zile.
VOT FINAL // Controalele abuzive pentru antreprenori, eliminate de către Parlament: Economii de aproape 70 de milioane de lei pe an
România și R. Moldova se CONECTEAZĂ prin „Aventură fără graniță. Educație prin teatru și film”. Chișinăul găzduiește un nou eveniment finanțat prin intermediul DDRM
FOTO // NATO a donat Armatei Naționale echipamente medicale în valoare de 700 000 de euro: Trusele, repartizate în unitățile militare