Principală  —  Ştiri  —  Extern   —   Parlamentul din Armenia a fost…

Parlamentul din Armenia a fost dizolvat. Urmează alegeri legislative anticipate în decembrie

Parlamentul Armeniei a fost dizolvat joi, 1 noiembrie, după ce deputaţii nu au reuşit să desemneze un nou premier, provocând astfel alegeri legislative anticipate, ce vor avea loc în decembrie, relatează Reuters.

Premierul Nikol Pashinyan a demisionat pe 16 octombrie, rămânând totodată şef de guvern interimar, și forțând în acest fel Parlamentul să convoace alegeri legislative anticipate.

„După revoluția de catifea, non-violentă, din aprilie-mai, curent, puterea din Armenia se întoarce în sfârșit la oameni”, le- a declarat Pashinyan joi parlamentarilor.

Constituţia Armeniei prevede că alegerile legislative anticipate trebuie organizate între 30 şi 45 de zile după dizolvarea parlamentului. După demisia premierului, parlamentul are la dispoziţie două săptămâni pentru a alege un nou şef de guvern. În caz de eşec de două ori, ceea ce s-a şi întâmplat, Constituţia prevede dizolvarea parlamentului şi organizarea de noi alegeri.

Pashinyan reușește în acest fel să se apropie de obiectivul său: preluarea din nou a postului de prim-ministru, dar, de această dată, cu controlul asupra parlamentului.

 

 

 

Foto: kavkaz-uzel