15:39:14 28.03.2024
Stiri

O femeie a fost înjunghiată de băiețelul său de DOI ani

Știri 31.10.2018 19:03 Vizualizări1305 Autor: Ziarul National
O femeie a fost înjunghiată de băiețelul său de DOI ani sursa: unica.ro


O femeie a fost înjunghiată de băiețelul ei, în vârstă de doar doi ani, după ce iubitul acesteia l-a îndemnat pe micuț să facă acest lucru.

Bărbatul violent l-a forțat pe copil să își înjunghie mama, căreia i-a spus: „O să te fac să privești cum fiul tău te omoară”.

David Gifford s-a supărat după ce mama fostei sale partenere, Ashley Watkins i-a spus că este un „idiot” deoarece a băgat curcanul de Ziua Recunoștinței invers, în cuptor.

Femeia i-a cerut să părăsească casa dar el s-a întors la ora 18:00, pe 23 noiembrie 2017, cu „o privire urâtă pe față” și a început teribilul atac.

„Am spus, îmi pare foarte rău pentru ce s-a întâmplat și nu am vrut să ne certăm, dar el a început să țipe. Atunci a intrat în bucătărie și a început să ia mai multe căni și curcanul, pe care le-a aruncat în pereți”, a povestit Ashley pentru The Mirror.

Bărbatul în vârstă de 37 de ani a urmărit-o în dormitor, unde a împins-o pe pat și a început să o lovească, în timp ce copiii ei, Aason și Daviam dormeau.

Zgomotele l-au trezit pe Aason, în vârstă de dooi ani, care a fost abordat de Gifford imediat ce a intrat în cameră.

Bărbatul i-a cerut băiețelului să scuipe pe mama sa, după care a lovit-o. Apoi, i-a spus băiatului să meargă la bucătărie pentru a lua un cuțit.

Când copilul s-a întors, el a fost obligat să o înjunghie pe mama sa în umăr.

„Mă bătea și îmi smulgea părul de pe cap. În tot acest timp striga la mine: Te voi ucide”, și-a amintit femeia.

„Aason era tăcut. Nu țipa, nu plângea, nu era speriat. Părea doar confuz. El era singurul tată pe care îl cunoștea și aveau o relație apropiată. Avea încredere în el. David l-a pus Aason să mă scuipe și să mă lovească”, a mai spus Ashley.

„Băiatul tău te urăște. Nu este fiul tău, este al meu”, i-a mai spus Gifford fostei sale iubite.

„Era înnebunit și se distra. Era fericit, excitat. Se vedea că nu are nicio intenție să se oprească. Eram cu fața în jos când Aason mi-a spus, iartă-mă mami. Am spus că este în regulă pentru că nu voiam ca el să spună nu și David să se enerveze pe el”, a continuat Ashley.

Bărbatul a încheiat în momentul în care l-a pus pe cel mic să își înjunghie mama.

La un moment dat, Gifford a spus: „În seara asta mori tu sau mor eu”.

Mai mult, el a pus-o pe Ashley să îl înjunghie, dar când aceasta a refuzat, el i-a zis: „Atunci o să te omor eu”.

În mod remarcabil, femeia l-a convins pe acesta să sune un prieten care să-l ajute să se decidă. Dar când prietenul lui David a ajuns, la patru ore de la începutul atacului, ea a reușit să fugă din casă și să cheme poliția.

Gifford a primit o condamnare între trei și 10 ani de închisoare după ce a admis acuzațiile de abuz domestic.

Femeia a afirmat că la începutul relației bărbatul se purta foarte frumos cu ea și era foarte romantic.

Ashley a dezvăluit că în ziua atacului nu a fost speriată când David a ajuns acasă deoarece nu o mai lovise înainte.

Deși bărbatul se află la închisoare, femeia susține că incidentul continuă să o bântuiască. Mai mult, Aason, care acum are trei ani, a fost diagnosticat cu stres post traumatic.

Sursa: unica.ro


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
25.03.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Putin căzut de pe ca...

22.03.2024 09:05 Nicolae Negru Nicolae Negru // De ce ideea referend...

18.03.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Putin și Rusia ca bo...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Sunteți de-acord ca referendumul constituțional privind aderarea R. Moldova la Uniunea Europeană să fie organizat în aceeași zi cu alegerile prezidențiale din anul curent?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md