Luni, o caravană de migranţi din America Centrală şi-a continuat deplasarea prin Mexic spre Statele Unite. În funcţie de ruta pe care o vor urma, migranţii mai au de parcurs între 1400 şi 3500 de kilometri până la frontiera americană.
Peste 5200 de militari americani, dintre care unii înarmaţi, vor fi desfăşuraţi la frontiera Statelor Unite cu Mexicul, pentru a se mări măsurile de securitate, ordonate de preşedintele Donald Trump. Trupele se vor alătura celor aproximativ 2000 de membri ai Gărzii Naţionale aflaţi deja pe teren. Preşedintele Trump a avertizat că Statele Unite se vor opune „invaziei" şi a repetat luni că în convoi se află şi „oameni foarte răi". Peste o săptămână au loc alegerile parțiale pentru Congresul americani, iar președintele și partidul său republican încearcă să repună și caravana migranților și problema migrației în general, în centrul dezbaterii politice.