19:37:26 23.04.2024
Stiri

Cele mai bune puncte de presopunctură din palmă pentru dureri

Știri 29.10.2018 15:39 Vizualizări17497 Autor: Ziarul National


Cele mai bune puncte de presopunctură din palmă pentru dureri Sursa: libertateapentrufemei.ro

Învață câteva puncte de presopunctură în palmă să scapi de durerile de cap, de durerile de dinți sau de durerile de spate. Aceste puncte sunt legate printr-un flux de energie de zonele dureroase din organismul tău.

Înconjurată de mister și misticism, presopunctura rămâne totuși unul dintre cele mai bune și cele mai vechi remedii împotriva dezechilibrelor, bolilor și durerilor. Iată câteva puncte de presopunctură în palmă, ușor de învățat de către oricine, care pot fi folosite pentru a calma diverse dureri fizice.

Durerile de stomac

Fie că ai mâncat ceva alterat sau că suferi de alte afecțiuni ale stomacului, presopunctura îți poate veni în ajutor ca un remediu complementar. Apasă cu degetul mare de la mâna stângă în centrul palmei drepte timp de cinci secunde. Apoi, fă o pauză de trei secunde și apasă din nou cinci secunde.

În centrul palmei există punctul nevralgic legat de stomac, iar stimularea acestui punct în mod constant, timp de câteva săptămâni, te poate ajuta să îți calmezi singură durerile.

Durerea de cap

Strânge degetul mare de la mâna dreaptă timp de câteva secunde, fă o pauză și expiră de trei ori, apoi strânge iar degetul. Această tehnică simplă trebuie să te ajute să scapi de durerea de cap, dacă aceasta este concentrată în frunte.

Pentru durerile de ceafă, care pot fi determinate de valorile crescute ale tensiunii arteriale, strânge vârful degetului mijlociu. Aici este o zonă legată de ritmul cardiac, de tensiune și de presiunea sângelui.

Puncte de presopunctură pentru inimă

Dacă ai palpitații și dureri în piept, dacă suferi de anumite afecțiuni ale inimii, este bine să știi că degetul inelar și baza degetului mare sunt cele două zone din palmă care te ajută. Masează degetul inelar la vârf, acolo unde sunt cele mai importante terminații nervoase. Presiunea trebuie să dureze 5 – 6 secunde, urmată de o pauză de trei secunde.

La baza degetului mare, masează zona cu mișcări profunde, astfel încât să simți că se destinde palma. Acest masaj, practicat aproape zilnic, pe o perioadă mai lungă de timp, ajută inima, reglează ritmul cardiac și previne agravarea afecțiunilor cardiace.

Durerile reumatice

Cele mai bune puncte de presopunctură pentru durerile reumatice se află de-a lungul degetului mic. Tămăduitorii chinezi recomandă masajul acestui deget pe partea anterioară timp de 3 – 5 minute în fiecare zi.

Durerile de spate și de coloană

Masează degetul mare pe latura lui exterioară. Aici sunt terminații nervoase care comunică spre coloana vertebrală și masajul te ajută foarte mult dacă ai dureri din cauza coloanei. Este indicat să faci acest masaj când stai întinsă drept, pe o suprafață plană și îți îndrepți coloana.

Sursa: libertateapentrufemei.ro


Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
22.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Mercenarii lui Șor ș...

20.04.2024 20:07 Ziarul National Nicolae Enciu // Basarabia sub teroar...

19.04.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Despărțirea apelor p...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md