16:57:08 18.04.2024
Stiri

Cum se ÎMBOGĂȚEȘTE statul italian pe seama cetățenilor români și moldoveni

Social 16.08.2015 19:02 Vizualizări3901 Autor: Galina Munteanu
Cum se ÎMBOGĂȚEȘTE statul italian pe seama cetățenilor români și moldoveni


Imigranții din Italia nu sunt nici pe departe atât de răi precum îi consideră cetățenii acestei țări, aceștia contribuind anual la bugetul de stat cu 6,4 miliarde de euro (4,5% din veniturile totale), scrie cotidianul italian „La Repubblica”, citat de independent.md.

Potrivit unei cercetări anuale, realizată de către fundația „Leone Moressa”, în Italia se află legal peste 3,4 milioane de imigranți. Aceștia au venituri anuale de 46 de miliarde de euro, din care merg direct către stat, sub formă de taxe, 6,8 miliarde de euro.

Cei mai mulți bani sub formă de taxe sunt plătiți de cetățenii români, care declară venituri de peste 6,4 miliarde de euro și plătesc la stat de aproape 800 de milioane de euro.

Potrivit studiului, în Italia lucrează legal aproape 93 de mii de cetățeni moldoveni, care declara venituri de 934 de milioane de euro. Ei contribuie cu peste o sută de milioane de euro la bugetul țării.

Totodată, cotidianul italian remarcă faptul că marea majoritate a imigranților au venituri de peste 2 ori mai mici decât italienii (9-10 mii de euro, față de 20.710), aceștia acceptând adesea să facă munci dificile pentru salarii mai mici.

Spre exemplu, un cetățean moldovean câștigă anual 10.040 de euro, un român 9.950, iar un elvețian 20.160.

Aproape 61% din veniturile declarate de cetățenii moldoveni provin de la femei.

Totuși, publicația italiană remarcă faptul că alte milioane de cetățeni se află ilegal în Italia, iar odată legalizați aceștia ar contribui și mai mult la bunăstarea statului.


Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
15.04.2024 09:20 Nicolae Negru Nicolae Negru // Simțul realității și...

12.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Recensământul ca o f...

08.04.2024 09:12 Nicolae Negru Nicolae Negru // Ne va apăra sau nu R...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md