Principală  —  Ştiri  —  Social   —   Clădirea avariată de pe bd.…

Clădirea avariată de pe bd. Moscova nu a fost afectată de cutremur

Foto: Илья Чернышев

Clădirea de pe bd. Moscova, avariată la începutul lunii octombrie în urma unei explozii, nu a fost afectată de cutremurul din noaptea de 28 octombrie. Declarația aparține viceprimarului capitalei Nistor Grozavu.

„Nu au fost depistate nici, elementar, căderi de tencuială”, susține funcționarul.

Specialiști de la Academia de Științe a Moldovei vor examina capacitatea antiseismică a clădirii în prezent, comparativ cu cea a blocului vecin care are aceeași structură, și vor veni cu aprecieri în acest sens.

Grozavu a mai declarat, în cadrul ședinței săptămânale a serviciilor Primăriei din 29 octombrie, că azi vor începe lucrările de montare a armăturii primului planșeu.

Cele patru planșee urmează să fie betonate până la 1 decembrie, iar până la sfârșitul lunii vor fi finalizate lucrările de restabilire a părții exterioare a blocului. Locatarii din scara afectată a blocului unde s-a produs explozia din sectorul Râșcani vor putea reveni în apartamente pe 22 decembrie.

Un cutremur cu magnitudinea de 5,6 a avut loc pe 28 octombrie, curent, în noaptea de sâmbătă spre duminică, la ora 03:38:10, în zona Vrancea din Romania. Seismul a fost resimțit puternic și în R. Moldova.