Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   [sondaj] Soluţionarea diferendului transnistrean

[sondaj] Soluţionarea diferendului transnistrean

Tensiunile dintre Rusia şi Ucraina sunt o condiţie favorabilă pentru soluţionarea diferendului transnistrean. De această părere este premierul V. Streleţ. Potrivit lui, momentul este unul propice, pentru că avem sprijinul Ucrainei”. Sunt dispus să am o întâlnire cu E. Şevciuk şi să-i demonstrez că suntem gata să oferim un statut special Transnistriei”, susţine Streleţ într-un interviu TV. De cealaltă parte, Tiraspolul declară că întâlnirea nu poate avea loc până ce Transnistria nu va fi deblocată economic”.

Problema transnistreană: mai există şanse de rezolvare?

Tudor-BotnaruTudor Botnaru, ex-ministru al Securităţii

De la începutul conflictului am spus şi rămân la părerea că rezolvarea problemei transnistrene, deşi ea a fost provocată de Moscova, trebuia căutată la Kiev. Noi trebuia să-i convingem pe ucraineni că Transnistria este o sulă în coaste şi pentru Ucraina, nu doar R. Moldova şi problema trebuia s-o rezolvăm în doi. Cum? Schimb de teritorii. Fusese condamnat Pactul Ribbentrop-Molotov şi puteam s-o facem. Desigur, Ucraina de atunci nu era Ucraina de azi, dar trebuia să insistăm. Ceea ce vrea să facă dl Streleţ, e bine ca intenţie, dar nu va rezolva nimic. Nu Şevciuk decide. Sfatul meu: înainte de a se întâlni cu Şevciuk, să se întâlnească mai întâi cu Poroşenko.

anatol-croitoruAnatol Croitoru, combatant, platoul Coşniţa

Eu cred că şanse mai sunt, dar nu ar trebui să ne grăbim. Situaţia în Transnistria se complică. Tot mai puţină lume, cu excepţia celor din politică, cred că Transnistria mai are şanse. Tot mai mulţi cer cetăţenia R. Moldova şi chiar a României. Sărăcia se agravează. Până în iarnă s-ar putea ca lumea să iasă în stradă. Dacă dl Streleţ vrea să se întâlnască cu Şevciuk, s-o facă, dar, poate, mai întâi merge la Kiev. Poate problema Transnistriei şi a Donbasului e mai bine să fie discutate împreună? Vorbeam cu cineva de la Tiraspol şi-mi zicea că ce folos că găguzilor li s-a dat autonomie. Mai întîi trebuia să li se dea termen de 5 ani în care să înveţe limba de stat, să pună la punct învăţământul, să-şi revadă relaţiile cu Cjhişinăul şi apoi să le dea autonomie. Dar asa şi fără şi cu autonomie ei tot în rusă învaţă şi tot ruseşte gândesc.Anatol

ecaterina-mardaroviciEcaterina Mardarovici, Clubul Politic al Femeilor 50×50

Declaraţia dlui Streleţ este una optimistă şi e bine ca un prim-ministru să exprime optimism în rezolvarea problemelor statului, mai ales la început de mandat. Că se va întâmpla, sau nu – va arăta timpul. Personal nu cred că Şevciuk arde de nerăbdarea de a se întâlni cu Streleţ, mai ales că ideea de statut special pentru Transnistria, este o ideie, pe care Chişinăul a avansat-o, iar Tiraspolul a respins-o de mai multe ori. Indiferent, însă, de ce se întâmplă în Ucraina, Rusia nu va accepta soluţionarea problemei transnistrene, oricât de greu, social şi economic, îi va fi. Moscovei îi  convine să menţină în suspans aceste enclave separatiste, pentru a le folosi în marile ei jocuri geopolitice din regiune.

Anatol-CaramanAnatol Caraman, Asociaţia „Tiras-Tighina”

La prima vedere, decizia dlui Streleţ merită salutată. De ce nu, dacă se vrea readucerea Transnistriei sub jurisdicţia R. Moldova. Va reuşi sau nu, asta-i altceva, dar trebuie să exploatăm la maximum relaţiile Rusiei cu Ucraina. Transnistria azi, nu mai e doar problema noastră. Sau a Ucrainei. Ea este o povară şi pentru Rusia, care a obosit s-o întreţină. Şi, în această situaţie, cine poate garanta că Moscova nu va accepta oferta Chişinăului, Transnistria să revină la R. Moldova, iar în primavară ”aşii” de la guvernare să provoacă anticipate, Transnistria să meragă la alegeri şi să ne pomenim la Chişinău cu o guvernare, care ar întoarce oiştea de la vest la est… Cât timp nu avem o guvernare credibilă, lucrurile mai bine să rămână aşa cum sunt.

osmochescuNicolae Osmochescu, profesor universitar

Problema transnistreană nu are şi nici nu va avea vreo rezolvare, indiferent de situaţia geopolitică din regiune. Cât va dura acest joc teribil, nimeni nu poate şti. Din tot ce s-a întâmplat cu anii, un singur lucru a devenit clar, că Rusia nu va accepta nici un fel de statut special pentru Transnistria. În cel mai bun caz, Moscova va cere federalizarea R. Moldova, în cel mai rău – independenţa Transnistriei. Să nu uităm că Transnistria a fost gândită de Moscova pentru a priponi R. Moldova de Rusia şi a nu-i da voie s-o apuce spre Vest. Atât timp cât Moscova nu va putea controla R. Moldova, atât timp problema transnistreană va exista.

Pentru conformitate, P.G.