06:59:16 25.04.2024
Stiri

VACANȚĂ 2019 // Câteva lucruri pe care să le faci în Londra, cu BANI PUȚINI

Știri 28.10.2018 13:04 Vizualizări2612 Autor: Ziarul National
VACANȚĂ 2019 // Câteva lucruri pe care să le faci în Londra, cu BANI PUȚINI sursa: one.ro


Londra este una dintre destinațiile aflate în topul listelor iubitorilor de călătorii și aventură, iar asta se datorează istoriei sale, culturii și delicioaselor mâncăruri. Pentru prima vizită pe străzile londondeze, cu siguranță ai nevoie de un program stabilit din timp, mai ales că sunt multe alte lucruri pe care trebuie să le vezi, altele decât Palatul Buckingham.

Poți începe călătoria vizitând câteva obiective turistice importante precum Big Ben, Palatul Parlamentului, biserica Westminster Abbey, Piața Trafalgar și Palatul Buckingham, toate acestea putând fi văzute în aproximativ două ore.

Majoritatea muzeelor din Londra au intrarea gratuită, ceea ce înseamnă că nu trebuie să ratezi locații precum Victoria & Albert, Muzeul Național de Istorie sau Muzeul de Știință din Kensington.

Nu uita de muzeul Churchill War Rooms, buncărul secret în care s-a adăpostit Winston Churchill în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

Dacă vrei să ai parte de o experiență diferită, ceva mai ciudată, poți încerca The Viktor Wynd Museum of Curiosities, Fine Art & Natural History în care se regăsesc oase ale păsării dodo sau pisici cu două capete.

Nu ezita să călătorești cu Thames Clipper, un taxi care circulă pe apă și are ca rută galeriile Tate Britain și Tate Modern, oferind o priveliște minunată a Londrei.

Pentru o panoramă impresionantă, vizitează Sky Garden, cea mai înaltă grădină publică din Londra.

Încă o experiență de vis: London Eye, unde poți avea parte de o priveliște spectaculoasă și pe măsură. Este una dintre cele mai aglomerate atracții turistice, tocmai de aceea îți recomandăm să-ți rezervi bilet din timp, online.

Ești fan Harry Potter? Avem o idee: rezervă din timp bilete la piesa de teatru Harry Potter și Copilul Blestemat, la Palace Theatre.

Nu uita să-ți petreci o noapte în cele mai populare cluburi din Londra, Fabric sau Ministry of Sound.

Ia masa la The American Bar, în Hotelul Savoy și bucură-te de cele mai bune (și scumpe) cocktail-uri.

Dacă vrei să consumi băuturi la un preț accesibil, încearcă Satan’s Whiskers (recomandăm Frozen Gold Rush) și bucură-te de un spațiu intim și extrem de primitor.

Inspirația pariziană se regăsește chiar și pe străzile londoneze, iar cu această ocazie, îți recomandăm Coupette, unde poți gusta cea mai bună băutură din oraș: piña colada.

Cele mai bune baruri sunt cele clasice și vechi, iar în acest caz, poți opta pentru Ye Olde Mitre sau The George Inn, ambele vechi de sute de ani.

Ia cina la Dishroom, cel mai cunoscut restaurant cu specific indian.

Pentru cea mai bună înghețată încearcă Udderlicious.

Dacă nu bei o cană de ceai în timpul călătoriei tale în Londra, ai venit degeaba. Sketch este unul dintre cele mai populare locuri, cunoscut pentru designul său millenial pink. Fă rezervare cu câteva săptămâni înainte. Just saying.

Fă o vizită la Castelul Windsor, locul în care anul acesta au avut loc două evenimente importante: nunta lui Meghan Markle cu Prințul Harry și nunta Prințesei Eugenie, verișoara Prinților William și Harry.

Iubitorii de comedii romantice nu vor trece fără să observe ușa albastră din Notting Hill, de pe 280 Westbourne Park Road.

Nu rata Grădinile Botanice Regale care în perioada Crăciunului sunt pur și simplu magice.

Mergi în căutarea de comori în cel mai mare târg de antichități din lume, de pe strada Portobello.

Sursa: one.ro


Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
22.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Mercenarii lui Șor ș...

20.04.2024 20:07 Ziarul National Nicolae Enciu // Basarabia sub teroar...

19.04.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Despărțirea apelor p...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md