Incidentul a avut loc în dimineaţa zilei de sâmbătă, în jurul orei 5:40, în momentul în care o maşină „Fiat” s-a răsturnat de câteva ori provocând moartea şoferului.

Conducătorul auto, de 20 de ani, este cetăţean al Republicii Moldova, iar potrivit presei italiene acesta a adormit la volan, iar deoarece nu avea centura de siguranţă cuplată a fost aruncat din maşină.

Cei trei pasageri, cu vârsta cuprinsă între 19 şi 26 de ani, au avut şi ei de suferit, deoarece nu aveau cuplate centurile de siguranţă. Aceştia au fost transportaţi la spital cu numeroase traumatisme.

Poliţia italiană urmează să investigheze circumstanţele producerii accidentului.