00:19:52 25.04.2024
Stiri

Beneficiile puiului de somn de după-amiază

Știri 16.08.2015 12:41 Vizualizări2405 Autor: Galina Munteanu
Beneficiile puiului de somn de după-amiază


Un studiu realizat de către Department of Behavioral Sciences de la Universitatea Hiroshima din Japonia a stabilit că 20 de minute de somn au un efect pozitiv asupra stării de spirit. În cadrul cercetării, au participat şapte tineri adulţi cu obiceiuri normale de somn care însă nu se odihneau, în mod obişnuit, după-amiază. Subiecţii au fost plasaţi în condiţii în care s-au putut măsura perioadele de somn şi de nesomn de după-amiază. O encefalogramă a fost utilizată pentru a fi măsurate undele creierului, pe lângă o autoevaluare a stării emoţională (alături de alte măsurători) a tinerilor participanţi. Studiul a stabilit că somnul scurt are un efect pozitiv asupra stării de spirit, a încrederii de sine şi a vigilenţei, scrie gandul.info.

S-a demonstrat deja că somnul este vital pentru stocarea informaţiilor acumulate în timpul unei zile. Însă s-a stabilit şi că somnul de după-amiază poate îmbunătăţi memoria. Dr. Matthew Walker, profesor de psihologie și neurologie la Universitea Berkeley din California, împreună cu echipa sa a recrutat 44 de voluntari, 27 de femei şi 17 bărbaţi, pentru un experiment legat de somnul de după-amiază. Grupul a fost instruit să memoreze şi o sută de nume şi feţe şi apoi au fost testaţi, trebuind să indice cărui nume îi corespundea o anumită faţă. Jumătate dintre subiecţi au dormit după amiază aproximativ 90 de minute, în vreme ce cealaltă jumătate a rămas trează. La sfârşitul somnului, ambelor grupuri li s-au dat seturile de nume şi feţe. Diferenţa între performanţele celor două grupuri a fost semnificativă: grupul care s-a odihnit după-amiază a avut rezultate cu 20% mai bune decât grupul care a rămas treaz în tot acest timp.

Potrivit WebMD, americanii (şi mulţi alţii) sunt privaţi de somn în mod obişnuit. Dr. William Anthony, autorul cărţii „Arta somnului la muncă” şi director al Boston Universityas Center for Psychological Rehabilitation, susţine că puiul de somn de după-amiază este rezultatul numeroaselor cerinţe la care sunt supuşi oamenii în prezent. Anthony vorbeşte despre lungile ore de muncă, trezirile de dimineaţă şi multele responsabilităţi de acasă ca fiind principalele motive pentru care mulţi oameni au nevoie de somn după-amiază. Omul de ştiinţă merge chiar mai departe şi spune că puiul de somn contracarează oboseala.


Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
22.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Mercenarii lui Șor ș...

20.04.2024 20:07 Ziarul National Nicolae Enciu // Basarabia sub teroar...

19.04.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Despărțirea apelor p...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md