03:28:33 25.04.2024
Stiri

Investițiile în ZEL Bălți au crescut cu 24%, iar salariul mediu al angajaților de acolo depășește 10 mii de lei

Economie 25.10.2018 16:20 Vizualizări1468 Autor: Ziarul National
Investițiile în ZEL Bălți au crescut cu 24%, iar salariul mediu al angajaților de acolo depășește 10 mii de lei


Investițiile în Zona Economică Liberă (ZEL) Bălți au crescut, în primele nouă luni ale anului curent, cu 24%, iar salariul mediu a celor peste 8 000 de persoane care activează acolo depășește 10 mii de lei. Cel puțin, așa arată datele raportului de activitate al ZEL Bălți, prezentat Ministerului Economiei și Infrastructurii.

Potrivit raportului, volumul investițiilor atrase în ZEL „Bălți” a crescut de la 142 de milioane de dolari la circa 175 de milioane de dolari. Totodată, volumul taxelor achitate la Bugetul de Stat a constituit 716 mii de lei.

Totodată, numărul de angajați ai rezidenților a însumat 8 176 de persoane, față de 5 490 de persoane înregistrate în 2017, ceea ce reprezintă o creștere cu 48,9%. De asemenea, în primele nouă luni ale anului 2018, a crescut volumul vânzărilor până la 4 milioane lei, față de 1 milion 610 mii de lei, în perioada similară a anului 2017, ceea ce reprezintă o creștere de 148%.

Printre cele mai relevante activități ale ZEL Bălți poate fi amintită deschiderea, pe 3 septembrie curent, a Colegiului de Inginerie din or. Strășeni, aceasta fiind prima instituție de învățământ dual din R. Moldova care urmează modelul german. Sistemul dual oferă posibilitatea absolvenților de liceu să îmbine pregătirea teoretico-ştiinţifică cu cea practică, aceasta fiind o alternativă atractivă studiilor universitare.

De asemenea, Compania germană „Draexlmaier” a dat startul, la 15 octombrie, celei de a patra fabrici de producție la Cahul. Pe moment, aici activează peste 200 de angajați, numărul cărora va crește până la 1 500 la finele anului 2019.

Totodată, în vara acestui an, Compania „Coroplast” (Germania), a demarat construcția unei fabrici în orașul Căușeni, care va crea alte 600 de locuri de muncă, la cele 300 deja existente. Valoarea proiectului investițional este estimat la circa 20 de milioane de dolari.

Un alt pas important în vederea atragerii investițiilor a fost înregistrarea Companiei „Fritzmeier Cahul”, o filială a investitorului german „Fritzmeier Group”. Datorită suportului oferit de ZEL Bălți, compania „Fritzmeier Cahul” a rezolvat toată partea logistică, privind înregistrarea și lansarea unei afaceri, într-un termen restrâns și operativ. Pe moment, „Fritzmeier Cahul” este în proces de instruire a angajaților, în România, și pregătește partea tehnică pentru ca la începutului anului viitor să înceapă implementarea proiectului său investițional.

În ianuarie-iunie 2018, volumul investițiilor a crescut cu 7,4% faţă de aceeași perioadă a anului precedent, însumând circa 6,8 miliarde de lei. Investițiile publice au constituit principalul factor care a determinat creșterea investițiilor în semestrul I din 2018. Acestea au însumat 715,8 milioane de lei și au crescut în medie cu 51,3%. Investițiile private, care alcătuiesc circa 70% din totalul investițiilor, de asemenea au fost în creștere. Acestea au însumat 4,7 miliarde de lei și au crescut cu 2,9%.


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
22.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Mercenarii lui Șor ș...

20.04.2024 20:07 Ziarul National Nicolae Enciu // Basarabia sub teroar...

19.04.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Despărțirea apelor p...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md