/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 764: Explozii la Harkov și Zaporojie. ISW: Rusia probabil va pierde războiul

Medicul reținut împreună cu cele 5 judecătoare e cercetat penal, pentru decesul unui nou-născut 

25 octombrie 2018, ora 12:40

Potrivit procurorilor anticorupție, medicul ar fi transmis banii prin intermediul asistentului judiciar, care, de asemenea, a fost reținut zilele trecute.

În dosarul privind decesul bebelușului, lucrătorul medical este acuzat de neglijență, care ar fi dus la moartea nou-născutului.

„Expertiza medico-legală a demonstrat că există legătura cauzală între decesul copilului şi acţiunile neglijente ale medicului. În apărarea sa, medicul a solicitat o expertiză în comisie care însă a oferit alte concluzii, diferite de primele. Ca să pună punct divergenţelor, părinţii nou-născutului decedat au solicitat, prin intermediul procurorului, o expertiză independentă la Bucureşti, însă solicitările lor nu au fost acceptate de magistrat. Pentru a fi admisă expertiza care l-ar fi disculpat, medicul ar fi recurs la mituirea judecătorului care, în final, a respins atât demersurile procurorului, cât şi a părinţilor copilului decedat”, informează PA, printr-un comunicat.

Ieri, cele cinci judecătoare și procurora au primit mandate de arestare preventivă pe un termen de la 20 la 30 de zile, la domiciliu și în izolator.

Azi, judecătorii de instrucţie urmează să se pronunţe asupra demersurilor procurorilor privind arestarea preventivă a celorlalți învinuiți: medicul, avocatul, inculpatul şi asistentul judiciar.

Şedinţele se vor desfăşura la judecătoria Chişinău, sediul Buiucani.

De asemenea, reprezentanții PA menţionează că procurorii au înaintat deja învinuirea în privinţa persoanelor vizate.

Vezi și:

Ce dosare răsunătoare au instrumentat anterior judecătoarele reținute azi de CNA și P

Cine este procurora, reținută ieri de CNA și PA și ce venit a obținut anul trecut din salariul de la Procuratură

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram