Principală  —  Ştiri  —  Economic   —   Cum vor fi calculate salariile…

Cum vor fi calculate salariile bugetarilor conform noii legi. Un șir de sporuri salariale vor fi anulate

Noul sistem de salarizare pentru bugetari, care urmează să intre în vigoare începând cu 1 decembrie 2018 prevede o creștere de 1,3 miliarde de lei a fondului de salarizare din Bugetul Public Național pentru anul 2019, comparativ cu anul curent. Proiectul de lege anunțat la 23 octombrie, de către liderul democrat, Vlad Plahotniuc a fost prezentat ulterior într-o conferință de presă de către premierul R. Moldova, Pavel Filip și ministrul Finanțelor, Octavian Armașu.

Ministrul Finanțelor susține că „pentru această reformă, dar și pentru creșterile de salarii pentru anul 2019 există acoperire bugetară”. Potrivit noii legi niciun angajat din sectorul public nu va primi un salariu mai mic de 2000 de lei (minimul de existență pentru populația aptă de muncă). Actualmente circa 20% dintre salariații bugetari au un salariu sub această valoare.

Dacă până în prezent raportul dintre cel mai mare și cel mai mic salariu lunar calculat în sectorul bugetar era de 33 la 1, conform noului proiect, acest raport va fi de 15 la 1, în situația în care raportul recomandat este de 12 la 1.

Deși anterior Vlad Plahotniuc a anunțat că majorările de salariu vor varia între 20 – 90%, în prezentarea ministrului de Finanțe se arată că majorările vor începe de la 7%, iar în unele cazuri vor ajunge până la 100%.

Noul proiect prevede că salariul total al bugetarilor va fi constituit din partea fixă și partea variabilă. Raportul dintre partea fixă și cea variabilă va fi stabilit după cum urmează:

  • 100/0 – pentru persoane cu funcții de demnitate publică;
  • 90/10 – pentru funcționari publici;
  • 80/20 – pentru majoritatea categoriilor de angajați;
  • 70/30 – pentru apărarea națională, securitatea statului și ordinea publică.

Prevederile noii legi nu vor fi aplicate pentru personalul medical din sistemul bugetar, care este achitat din bugetul CNAS. Totodată, și această categorie de angajați vor avea majorări de salarii, după cum urmează:

În sistemul de învățământ majorările de salariu vor varia între 10%, pentru educatori (educație timpurie) până la circa 83% pentru funcția de asistent al educatorului.

Noua lege de salarizare nu va asigura o creștere salarială pentru toate persoanele angajate în sectorul bugetar. Nu vor crește salariile la: 

  • angajații care au salarii/sporuri dependente de salariul mediu pe economie;
  • angajați poziționați în urma evaluării la un nivel inferior celui actual.

Totodată, legea va garanta menținerea venitului actual, nu vor exista diminuări de salarii.

Proiectul de lege presupune anularea unui șir de sporuri salariale:

Procesul de elaborare a noii legi de salarizare a început, potrivit premierului Pavel Filip, în iulie 2017, atunci când a fost aprobat Conceptul privind sistemul unitar de salarizare. Ulterior a fost creat registrul posturilor și a fost elaborată o metodologie de evaluare a posturilor, cu suportul experților din Organizația Mondială a Muncii. A urmat evaluarea posturilor pentru plasarea acestora în grila unică.