Un tânăr din Brăviceni a pornit spre Londra cu 400 de pachete de țigări în bagaj. A achitat o amendă, iar apoi și-a continuat calea

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

O tentativă de trecere ilegală a 8.000 de țigarete (400 de pachete), cu timbru de acciz al Republicii Moldova, peste frontiera de stat a fost anihilată de polițiștii de frontieră în conlucrare cu angajații vamali din punctul de trecere Aeroportul Internațional Chișinău. Cazul a fost înregistrat în seara zilei de ieri, în jurul orei 20:30, în timpul formalităților de control al pasagerilor cursei Chișinău-Londra.

Acționând în baza analizei de risc, polițiștii de frontieră de comun cu vameșii au supus unor verificări suplimentare un tânăr cu dublă cetățenie, moldovenească și românească, în vârstă de 29 de ani, cât și bagajele acestuia. Ca urmare a scanării bagajului de cală cu aparatul de raze X-ray și prelevării imaginilor, au fost depistate 8.000 de țigarete „Marlboro Gold”.

În aceste condiţii, pentru contravenţia comisă, a fost întocmit proces-verbal pentru contrabandă, care prevede confiscarea ţigaretelor şi achitarea unei amenzi de până la 4.500 lei. După finalizarea procesului de documentare cetățeanul și-a putut continua călătoria.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...