Alegătorul Bogdanov, un kazah cu triplă identitate
Cetățeanul Republicii Moldova, Vasilii Bogdanov, născut la 3 februarie 1979 – este una din cele două identități false ale kazahului Nazhmudin Gaziyev (37 de ani), condamnat în țara lui pentru trafic de droguri. În ancheta publicată de RISE Moldova – „Republica lui Ivan”, a fost descris în detaliu cum Gaziyev și-a cumpărat identitatea falsă de cetățean moldovean, dar și în ce circumstanțe a folosit cealaltă identitate falsă de cetățean al Rusiei, cu numele – Aslan Isaakov, născut la 3 februarie 1982.
În 2015, Nazhmudin a fost judecat la Chișinău și condamnat la o amendă penală de 9.000 lei pentru „deținerea documentelor oficiale false”. În sentință, magistrații au mai menționat că documentele false ale kazahului (buletinul, pașaportul, certificatul de naștere, alte documente) „de distrus în conformitate cu legislația în vigoare după expirarea termenului legal de păstrare a dosarului în arhiva instanței de judecată”.
Nazhmudin nu a făcut apel împotriva deciziei din prima instanță, astfel că documentele false urmau să fie distruse, iar datele personale să fie radiate din bazele de date oficiale.
Reporterii RISE Moldova au verificat în Registrul de Stat al Populației dacă codul unic personal al identității false Vasilii Bogdanov a fost radiat, iar rezultatul afișat: „acest cod personal nu există”.
Practic, această informație oficială indică faptul că Vasilii Bogdanov nu mai este cetățean al Republicii Moldova, respectiv și-a pierdut calitatea de alegător și dreptul de vot.
Următoarea căutare efectuată într-o altă bază de date oficială – Registrul de Stat al Alegătorilor, administrat de Comisia Electorală Centrală. Din rezultatul afișat reiese că alegătorul Vasilii Bogdanov, născut la 3 februarie 1979, este așteptat să-și aleagă deputatul la secția de votare Nr. 1/213 de la Liceul „Alexandru Ioan Cuza” din Chișinău, sect. Râșcani, str. Poștei, 44.
Pe 24 februarie 2019, la aceiași secție de votare din str. Poștei, 44, este așteptat și alegătorul moldovean Dmitrii Tereșencov, un alt personaj din „Republica lui Ivan”.
Citește continuarea pe Rise.md.