Trei tentative de contrabandă cu 810 pachete de țigări, prevenite la Aeroportul Chișinău. Acestea urmau să ajungă la Londra și Dublin

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Trei tentative de scoatere ilegală din țară a produselor din tutun nedeclarate au fost prevenite ieri, 21 octombrie, de angajații postului vamal „Aeroportul Internațional Chișinău”. În total, au fost reținute 16.200 de țigarete de diverse mărci (810 pachete), cu timbru de acciz al Republicii Moldova.

Primul caz a fost înregistrat în cadrul scanării bagajelor de cală ale pasagerilor cursei spre Londra. Imaginile prelevate au indicat prezența unor obiecte suspecte în una dintre valize, motiv pentru care s-a recurs la controlul fizic al acesteia. În rezultatul verificărilor, au fost descoperite 6.000 de țigarete nedeclarate (300 de pachete).

Alte două loturi de produse din tutun ar fi urmat să ajungă în Dublin. Cele 10.200 de țigarete nedeclarate (510 pachete) au fost depistate, de asemenea, în cadrul scanării.

Întreaga cantitate de țigarete a fost reținută, iar persoanele au fost amendate cu câte 3.000 de lei fiecare.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...