/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 792: Rachete secrete și copii întorși acasă. Rusia vrea să saboteze summitul de pace

/VIDEO/ Vizita lui Erdogan la Chișinău: Stațiile PECO vor fi închise, iar oamenii sunt îndemnați să nu iasă la balcoane

missing
17 octombrie 2018, ora 10:40

În timpul deplasării delegației oficiale va fi sistat temporar traficul rutier pe bd. Ștefan cel Mare, în perimetrul străzilor Ismail și M. Viteazul, în ambele sensuri. În această perioadă, traficul rutier va fi redirecționat pe strada București. De asemenea, va fi interzisă parcarea automobilelor pe bd. Dacia, bd. Ștefan cel Mare (în perimetrul străzilor S. Lazo și Mitropolit G. Bănulescu-Bodoni), str. A. Pușkin și str. V. Pîrcălab.

În același timp, persoanele care locuiesc sau lucrează în această zonă sunt îndemnate să aibă acte de identitate sau legitimații de serviciu pentru a putea avea acces în clădirile din zona bd. Ștefan cel Mare și Sfânt.

Șeful Direcției Generale Securitate Publică a Inspectoratului General de Poliție (IGP),  Marin Maxian, susține că măsurile de securitate nu sunt exagerate și că acestea sunt prevăzute în protocoale internaționale și în legislația națională.

„Aceste măsuri sunt specifice oriunde. Sunt măsuri care se cer și aceasta nu este o restricționare a drepturilor fundamentale”, a declarat Maxian, în cadrul unei conferințe de presă.

În același timp, Marian Maxian a atenționat persoanele care intenționează să protesteze că riscă să fie înlăturate, dacă vor manifesta în zonele unde este restricționat accesul.

Organizatorii cunosc aceste prevederi, dar încearcă prin diverse căi să manipuleze. Îi preintîmpinăm să se retragă din aceste intenții. Orice persoană care nu se va conforma agenților de pază riscă să răspundă pentru acțiunile ei”, a spus Șeful Direcției Securitate Publică al IGP.

Menționăm că Mișcarea de Rezistență ACUM a anunțat un protest, la ora 12:15, în fața Ambasadei Turciei din Republica Moldova.

Vizita președintelui Turciei în Republica Moldova va dura două zile. AICI puteți vedea străzile pe care va fi restricționat accesul în timpul deplasării delegației oficiale.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram