(video) Pe urmele tatălui său! Mick Schumacher a devenit noul campion european la Formula 3

Mick Schumacher, fiul lui Michael Schumacher, avansează frumos în cariera sa. La cei 19 ani pe care îi are, acum câteva ore, a cucerit titlul de campion european la Formula 3!

Tatăl său a câştigat un titlu similar în anul 1990, la vârsta de 21 de ani, atunci când încă se organiza campionatul german Formula 3.

Locul al doilea în cea de-a doua cursă din weekend-ul final de la Hockenheim a fost suficient pentru ca Mick Schumacher să-și revendice primul titlu într-o serie Formula pentru juniori. La sfârșitul celui de-al doilea sezon ca membru al echipei PREMA Theodore Racing, conducând o mașină alimentată de un motor Mercedes-AMG, germanul în vârstă de 19 ani a devenit noul campion cu un record de 365 de puncte.

“Este un sentiment ușor ireal – sunt absolut încântat”, a spus Mick.

“Încă nu-mi vine să cred. Tot ce pot spune este să mulțumesc tuturor celor din echipă pentru sprijin în acest sezon incredibil”.

Acest succes al lui Mick Schumacher îl aduce mai aproape de Formula 1. El a bifat punctele necesare pentru licența fară de care nu putea participa în F1. Rămâne de văzut când pilotul de 19 ani va intra în competiția unde tatăl său a devenit în 7 rânduri campion mondial.

Victoria lui Mick l-a inclus într-o listă selectă de piloţi. Anterior, printre câștigătorii titlului de campion în F3, cu monoposturi care sunt propulsate de motoare Mercedes-AMG, s-a numărat Lewis Hamilton, Esteban Ocon, Paul Di Resta sau Daniel Juncadella.

Campionii europeni la Formula 3 care au folosit monoposturi puse în mişcare de motoare Mercedes

Sezon

SeriePilot
2004F3ES

Jamie Green

2005

F3ESLewis Hamilton
2006F3ES

Paul Di Resta

2007

F3ESRomain Grosjean
2008F3ES

Nico Hülkenberg

2009

F3ESJules Bianchi
2011F3ES

Roberto Merhi

2012

F3ESDaniel Juncadella
2013F3EC

Raffaele Marciello

2014

F3ECEsteban Ocon
2015F3EC

Felix Rosenqvist

2016

F3ECLance Stroll
2018F3EC

Mick Schumacher

Fiecare etapă din Formula 3 este compusă din trei curse cu o durată de 33 de minute plus un tur și acoperă o distanță de aproximativ 100 de kilometri. Iată-le pe cele desfăşurate în acest weekend la Hockenheim, Germania.

Cmentariile sunt închise

http://sisfora.pekalongankab.go.id/assets/laporan/ https://pps.iainlangsa.ac.id/ https://jdih.sumbawakab.go.id/