Principală  —  Ştiri  —  Justiție   —   Trei medici condamnați la închisoare…

Trei medici condamnați la închisoare pentru malpraxis

Trei medici de la Institutul Mamei şi Copilului din Chișinău au fost condamnați la 2 ani de privațiune de
libertate, cu suspendarea executării pedepsei pe un termen de probă de doi ani, în timp ce un al patrulea medic a fost găsit nevinovat fiind achitat.

De asemenea, sentința pronunțată astăzi, 13 august, de către judecătoarea Maria Țurcan de la judecătoria Botanica, îi privează pe cei trei condamnați de dreptul de a ocupa funcția de medic sau alte funcții în domeniul practicării medicinei pe o perioadă de 4 ani, obligându-i să nu-și schimbe domiciliul stabilit fără consimțământul organelor competente.

Marcela Dulea, mama fetiței decedate, a declarat că pedepsele stabilite sunt prea blânde și că va contesta la Curtea de Apel decizia de astăzi a instanței. „Vom merge până la sfârșit, dacă va fi nevoie vom ajunge și la CEDO pentru că este un caz strigător la cer. Este un caz unde s-a văzut că este o greșeală a medicilor dar ei nu recunosc”.

Cei doi medici ginecologi-obstetricieni, moaşa-şefă şi şefa de studii a Catedrei obstetrică şi ginecologie din cadrul Institutului Mamei şi Copilului au fost acuzați de încălcarea din neglijenţă a regulilor şi metodelor de acordare a asistenţei medicale, procuratura sectorului Botanica solicitând condamnarea inculpaţilor la câte 3 ani de închisoare cu privarea de dreptul de a practica medicina timp de 5 ani.

Potrivit celor constatate de procurori, pe 26 octombrie 2011, primind naşterea unei gravide, învinuiţii nu ar fi monitorizat corespunzător evoluţia travaliului, nu au depistat instalarea suferinţei acute fetale şi starea gravă a fătului şi au aplicat cu întârziere procedeele de resuscitare a nou-născutului. În rezultatul inacţiunilor medicilor, a avut loc lezarea cerebrală definitivă a copilului nou-născut, care a suferit „asfixie obstetricală gravă” ceea ce a cauzat invalidizarea ulterioară a acestuia. La începutul acestui an, copilul a decedat.