Măsuri de protecție la Chișinău. Unitățile de comerț ambulant care folosesc ilegal butelii cu gaz vor fi evacuate

320110

Unitățile de comerț ambulant amplasate în zonele publice din oraș, care folosesc ilegal buteliile cu gaz lichefiat, vor fi evacuate. O dispoziție în acest sens a fost semnată în cadrul şedinţei Comisiei pentru situaţii excepţionale a municipiului Chişinău, convocată de primarul general interimar al capitalei, Ruslan Codreanu. 

Agenții economici vor fi informați suplimentar despre interzicerea folosirii neautorizate a buteliilor cu gaz lichefiat în activitatea de comerț și prestări servicii.

Prezenta dispoziție se referă și la blocurile de locuit. Buteliile vor fi evacuate într-un depozit special al Primăriei.

Explozia din 6 octombrie, produsă într-un bloc locativ din bd. Moscova, a lăsat patru oameni fără viață, iar o persoană este la reanimare în stare gravă. Șase apartamente au fost avariate. Toți locatarii scării în care s-a produs deflagrația au fost evacuați, dintre care 18 sunt cazați temporar în unul din spitalele din Chișinău.

Începând cu ziua de duminică, 7 octombrie, la Dispeceratul central municipal au fost înregistrate peste 200 de apeluri de la cetățeni care au sesizat cazuri de folosire ilegală a buteliilor cu gaz lichefiat.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente