Proiectul de modificare a Constituției privind „integrare europeană” ajunge în Parlament. PD pune PL și PLDM în fața alegerii

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Inițiativa legislativă de modificare a Constituției pentru introducerea sintagmei „integrare europeană” va fi supusă votului în Parlament în una din ședințele următoare. Despre aceasta a anunțat președintele Partidului Democrat, Vlad Plahotniuc, precizând că termenul în care poate fi votată această lege constituțională expiră în curând. Astfel, deputații, în special cei liberali și liberal-democrați, vor fi puși în situația de a alege dacă „este cu adevărat pro-european sau dacă folosește această sintagmă doar ca element electoral”.

Potrivit liderului PDM, astăzi în coaliția de guvernare pentru votarea acestei legi nu există voturi suficiente, iar „PLDM și PL încă nu s-au pronunțat referitor la modul în care vor vota ei acest proiect de lege sau au înaintat diferite condiții pentru efectuarea acestui vot”. „Noi credem că introducerea conceptului de „integrare europeană” în Constituție, ca element de bază al strategiei de dezvoltare al Republicii Moldova, nu trebuie negociat politic și nu trebuie să fie parte a jocurilor politice pe această temă. Termenul de votare a acestei legi expiră curând, de aceea am decis ca în ședințele următoare să supunem votului acest proiect de lege și, în felul acesta, fiecare deputat va avea ocazia să demonstreze dacă el este cu adevărat pro-european sau dacă folosește această sintagmă doar ca element electoral”, a mai menționat Plahotniuc în cadrul briefingului săptămânal de la sediul PDM.

În opinia președintelui democrat scopul introducerii sintagmei în Legea Supremă este „de a face și mai clară direcția strategică de dezvoltare, iar integrarea europeană să fie depolitizată și să nu mai fie obiectul speculațiilor electorale căpătând locul și rolul ei firesc în strategia de modernizare a Republicii Moldova”.

Este de menționat că, liderul Partidului Democrat nu a vorbit nimic despre un alt proiect de modificare a Constituției, privind denumirea limbii prevăzută în articolul 13 al Legii Supreme, care de asemenea se află în Parlament. Anterior, unii deputați liberali și liberal-democrați au „condiționat” votarea sintagmei de „integrare europeană” în Constituție concomitent cu modificarea articolului 13 al Constituției.

Constituția Republicii Moldova poate fi modificată cu votul a cel puţin 67 de deputaţi.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...