Principală  —  Ştiri  —  Social   —   Adresele unde vor fi instalate…

Adresele unde vor fi instalate primele 5 puncte de colectare a echipamentelor electrice uzate

În orașele Chișinău și Bălți vor fi instalate primele 5 puncte de colectare a echipamentelor electrice uzate de mici dimensiuni. Achiziționarea tomberoanele a fost posibilă grație susținerii financiare din partea Guvernului Slovaciei. Doar doi agenți economici și-au prezentat disponibilitatea de cooperare în faza inițială a proiectului.

Din 23 septembrie 2018 a intrat în vigoare Hotărârea Guvernului pentru aprobarea „Regulamentului privind deșeurile de echipamente electrice şi electronice”, document ce stabilește măsuri de prevenire sau reducere a efectelor negative ale generării și gestionării deșeurilor de echipamente electrice și electronice (DEEE).

Astăzi, 5 octombrie, în cadrul unei conferințe de presă, ministrul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, Nicolae Ciubuc împreună cu Ambasadorul Republicii Slovace în R. Moldova, Dušan Dacho, au înmânat tomberoanele pentru echipamentele electrice uzate de mici dimensiuni celor doi agenți economici care și-au prezentat disponibilitatea de cooperare în faza inițială a proiectului. „Anterior au fost organizate mai multe ședințe comune cu participarea tuturor agenților economici care activează în domeniul produselor electrice și electronice, în cadrul cărora le-au fost prezentatea obiectivele proiectului”, a declarat pentru ZdG Ecaterina Grigorean, șefa Serviciului informare și comunicare cu mass-media din cadrul Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului.

Prin urmare, cele 5 puncte de colectare a deșeurilor electrice uzate de mici dimensiuni (n.r.: fier de călcat, uscător de par, telefon mobil, căști etc.) urmează să fie amplasate la următoarele adrese:

  • Metro 1, or. Chișinău, str. Chișinăului 5;
  • Metro 2, or. Chișinău, bd. Dacia 61;
  • Metro 3, or. Bălți, str. Nicolae Iorga 9;
  • Orange Smart Store Buiucani, or. Chișinău, str. Alba Iulia 75;
  • Magazinul Central Orange, or. Chișinău, bd. Ștefan cel Mare și Sfânt 134;

Cei doi oficiali au vorbit despre obligațiile agenților economici care plasează pe piață echipamentele electrice și electronice, despre primele 5 puncte de colectare a unor asemenea deșeuri, inclusiv despre obiectivul de minimizare a acestor deșeuri abandonate la gunoiștile municipale, precum și despre cooperarea populației pentru a spori gradul de conștientizare.

„Prin aprobarea Regulamentului, Guvernul a aprobat mecanismul de aplicare a principiului de responsabilitate extinsă a producătorului. Astfel, agenții economici care plasează pe piață echipamentele electrice și electronice vor crea puncte de colectare pentru a prelua gratuit aparatele electrice uzate, la achiziționarea sau furnizarea unui echipament nou, cumpărătorul poate solicita aceasta după principiul „unul la unul”, a menționat ministrul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, Nicolae Ciubuc, în cadrul conferinței.

În același context, ministrul a precizat că pentru echipamentele de mici dimensiuni (fier de călcat, uscător de par, etc.), distribuitorii au obligația să creeze puncte de colectare fără a solicita clienților să achiziționeze alt echipament. De asemenea, producătorii și importatorii urmează să creeze stimulente pentru populație pentru a spori conștientizarea cetățenilor.

La rândul său, Excelența Sa, Dušan Dacho, și-a exprimat disponibilitatea de a continua colaborarea cu R. Moldova pe proiecte de mediu. „Vom susține în continuare R. Moldova în domeniul protecției mediului, ne propunem să realizăm în comun proiecte de aprovizionare cu apă și sanitație, proiecte de schimb de experiență privind integrarea în Uniunea Europeană și proiecte de asistență tehnică. Acțiunile de astăzi sunt un exemplu de susținere în armonizarea și implementarea legislației privind deșeurile”, a declarat Dušan Dacho, Ambasadorul Republicii Slovace în R. Moldova.

Achiziționarea tomberoanele a fost posibilă grație proiectului „Dezvoltarea capacităților în implementarea responsabilității extinse a producătorului, pentru a iniția implementarea acestui nou principiu de gestionare a deșeurilor”, susținut financiar de Guvernul Slovaciei.