Linkuri accesibilitate

Adjunctul ministrului rus de externe acuză Statele Unite că s-ar fi angajat pe „un drum periculos”


Sergei Riabkov, adjunctul ministrul de externe rus vorbind la Forumul ruso-american la Pskov, în mai 2017
Sergei Riabkov, adjunctul ministrul de externe rus vorbind la Forumul ruso-american la Pskov, în mai 2017

Vice-ministrul de externe rus, Serghei Riabkov a avertizat Statele Unite că „au apucat un drum periculos” și că „provoacă deliberat tensiuni între două puteri nucleare” când acuză Serviciul militar rus de informații (GRU), că ar fi lansat o ofensivă cibernetică împotriva instituțiilor occidentale. Riabkov susține că acuzațiile recente aduse de Statele Unite, Marea Britanie, Canada și Australia nu sunt decât un pretext pentru a impune noi sancțiuni Rusiei.

Țările occidentale au emis joi condamnări coordonate la adresa Rusiei pentru ceea ce consideră a fi programele ei de hacking cibernetic menite să submineze democrația. Într-un limbaj dur, nemaiauzit de la sfârșitul războiului rece, Marea Britanie a spus că Rusia este inclusiv din această cauză un „stat-paria”. Statele Unite au spus că Moscova va trebui să „plătească” pentru acțiunile sale. Și alte țări occidentale, precum și NATO, au condamnat atacurile cibernetice puse pe seama Serviciului militar de informații al Rusiei, cunoscut sub sigla GRU. Toate acuzațiile au fost respinse joi de Ministerul de externe al Rusiei, care le-a numit „un cocktail diabolic” conceput de cineva „cu imaginație bogată”.

XS
SM
MD
LG