69 de milioane de cadre didactice lipsesc la nivel global pentru a atinge obiectivul de educație primară și secundară

1

UNESCO estimează că 264 milioane de copii și tineri nu sunt încadrați în sistemul educațional la nivel global. În lume trebuie să fie recrutați aproape 69 de milioane de cadre didactice noi pentru a atinge obiectivul de educație primară și secundară universală din 2030.

Acest „decalaj al profesorilor” este mai pronunțat în rândul populațiilor vulnerabile – fete, copii cu dizabilități, copii refugiați și migranți și copii săraci care locuiesc în zone rurale sau îndepărtate. Ziua Mondială a Profesorilor este convocată în parteneriat cu UNICEF, PNUD, Organizația Internațională a Muncii și Educația Internațională.

„Dreptul la educație înseamnă dreptul la un profesor calificat”, această temă a fost aleasă pentru a marca aniversarea a 70 de ani de la Declarația Universală a Drepturilor Omului (1948), unde educația este recunoscută drept un drept fundamental. Un drept care nu poate fi îndeplinit fără profesori calificați.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente