Consulul Ungariei la Beregovo, declarat de Ucraina persona non grata și obligat să părăsească țara în 72 de ore

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Ucraina l-a declarat persona non grata pe consulul Ungariei de la Beregovo și l-a invitat să părăsească țara în interval de 72 de ore, pe fondul tensiunilor dintre cele două țări legate de eliberarea de pașapoarte ungurești unor cetățeni ucraineni de etnie maghiară, informează Reuters și MTI.

„Sperăm că partea ungară se va abţine pe viitor de la măsuri inamicale în direcţia Ucrainei şi că oficialii ungari nu vor încălca legislaţia ucraineană”, se subliniază într-un comunicat al Ministerului de Externe de la Kiev.

Vinerea trecută, ministrul de externe ungar Peter Szijjartó a admis existenţa unor tensiuni între ţara sa şi Ucraina din cauza eliberării de paşapoarte ungureşti cetăţenilor ucraineni de etnie maghiară într-una din localităţile de la graniţa dintre cele două ţări. Într-un interviu acordat postului de televiziune rusesc Rossia-24, şeful diplomaţiei ungare a declarat că ţara sa nu a făcut nimic rău, după ce Kievul a ameninţat cu expulzarea consulului Ungariei.

La 20 septembrie, agenţia ucraineană de presă (oficială) Ukrinform a publicat o înregistrare video cu o ceremonie la Consulatul Ungariei din Beregovo (Beregszasz, în maghiară, oraş situat la frontiera dintre Ucraina şi Ungaria), în cadrul căreia au fost înmânate paşapoarte ungureşti unor etnici maghiari, care au depus jurământ de credinţă Ungariei, înregistrare în care se afirma că acestora li s-ar fi cerut să nu informeze autorităţile ucrainene în legătură cu obţinerea dublei cetăţenii.

Ucraina, care interzice dubla cetăţenie, deşi nu are prevăzute sancţiuni legale pentru cei care au primit-o, a declanşat o anchetă privind eliberarea de paşapoarte ungare la Beregovo, iar ministrul de externe ucrainean Pavlo Klimkin a ameninţat cu expulzarea consulului Ungariei pentru ceea ce el consideră a fi „o provocare pentru securitatea naţională”.

În replică, şeful diplomaţiei ungare a condamnat atunci „încercarea conducerii ucrainene de a intimida comunitatea maghiară din Transcarpatia”.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...