(foto) Experți și tineri din peste 30 de țări ale lumii s-au întâlnit la deschiderea Conferinței Europene în domeniul sănătății adolescenților, la Chișinău

untitled-9382

Conferința Europeană a Asociației Internaționale pentru Sănătatea Adolescenților a ajuns pentru prima dată în Moldova. Deschiderea oficială a conferinței a avut loc pe trei octombrie și a adunat aproximativ 500 de persoane din peste 30 de țări ale lumii.

Conferința se află la cea de a XXI-a ediție și se desfășoară pe parcursul a trei zile în Chișinău. De menționat că un astfel de eveniment se desfășoară pentru prima dată în Republica Moldova, iar principalul scop al acestuia sunt lucrările științifice care se realizează și se discută împreună cu experți din diferite domenii, ca, ulterior, acestea să contribuie la diminuarea și depășirea problemelor cu care se confruntă adolescenții din întreaga lume.

untitled-9124 untitled-9187 untitled-9192

„Sunt încântată să văd atât de mulți tineri aici și sunt încântată că în acest an conferința are loc în Republica Moldova. La conferință participă aproximativ 500 de participanți din peste 30 de țări ale lumii, iar scopul nostru este de a dezvolta centre prietenoase tinerilor în toată lumea, deoarece noi vrem ca vocea tinerilor să fie auzită în cadrul organizațiilor noastre”, a menționat Susan Sawyer, președintele IAAH, Melbourne, Australia.

Chiar de la deschiderea evenimentului s-a pus un accent major pe problemele adolescenților și modul în care acestea ar trebui să fie soluționate.

„Dacă noi nu vom investi astăzi în acest potențial (sănătatea adolescenților), nu știu dacă putem miza pentru ziua de mâine. Noi planificăm la finalul conferinței să întocmim o rezoluție cu recomandări pentru îmbunătățirea sănătății adolescenților pe care o vom înainta către factorii decizionali din țară”, a menționat Dr. Galina Leșco, CRNSSPT NEOVITA, Asociația „Sănătate pentru Tineri”, Chișinău, Moldova.

untitled-9274 untitled-9337

Galina Leșco a pus accent și pe importanța cooperării dinte maturi și adolescenți, menționând că acest lucru este necesar pentru progresul nostru. Ținând cont de faptul că tematica conferinței este axată nemijlocit pe problemele adolescenților, anume tinerii voluntari au fost cei care au deschis conferința cu propriile studii.

Începând cu luna septembrie, Grupul voluntarilor experți de la Youth Clinic Neovita din Chișinău, au realizat studii pe marginea a șapte probleme întâlnite printre rândurile adolescenților, precum: bullyingul în școală, violența în familie, stresul la școală, scăderea încrederii în părinți și altele.

untitled-9216 untitled-9234 untitled-9264 untitled-9282

Elevii, care au participat la conferință în calitate de voluntari experți și-au prezentat studiile, care au fost realizate pe baza sondajelor în școli, și au venit și cu un șir de recomandări pentru diminuarea problemelor constatate.

„Am decis să particip la Conferință deoarece este o ocazie unică, o experiență nouă pentru mine, o șansă de a mă afirma și a mă face auzită alături de alți colegi. Am mai participat la câteva conferințe, dar nimic la nivel internațional. Cu siguranță este o experiență de neuitat, este minunat să știi că vocea ta contează, că poate cândva unele soluții propuse de tine și alți colegi vor rezolva problemele adolescenților. Grupul meu a avut sarcina de a cerceta și analiza motivele și factorii care cauzează scăderea practicării activității fizice regulate în rândul adolescenților, în special în rândul fetelor. Noi arătăm prin acest studiu care este situația reală, venind totodată cu argumente și soluții pentru a redresa situația”, a menționat Nadea Cojocaru, voluntară-expertă.

untitled-9340 untitled-9382 untitled-9417

Conferința va dura până pe 5 octombrie, timp în care, atât experții cu experiență, cât și tinerii voluntari vor participa la o serie de ateliere și forumuri, unde vor analiza și vor încerca să vină cu soluții pentru rezolvarea problemelor adolescenților.

Evenimentul este realizat cu suportul Agenției Elvețiene pentru Dezvoltare şi Cooperare (SDC).

untitled-9200

Taguri: #youth klinic
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Elena Baranov
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente