Elena Udrea și Alina Bica au fost reținute în Costa Rica

Elena Udrea și Alina Bica au fost reținute de Interpol în Costa Rica. Cele două, căutate pentru a ispăși pedepse pronunțate de justiția din România, au fost ridicate de pe stradă. Elena Udrea are o sentință definitivă de șase ani închisoare, iar Alina Bica trebuie să execute patru ani de închisoare.

Reținerea lor în Costa Rica nu înseamnă însă și o extrădare imediată, scrie Digi24.ro.

Costa Rica și România nu au un tratat bilateral de extrădare, dar Costa Rica a aderat la un tratat internațional prin care este de acord să extrădeze cetățeni acuzați de fapte de corupție. Atât Elena Udrea, cât și Alina Bica au pe rolul instanțelor din România și alte dosare decât cele în care au primit deja sentințe definitive.

Informaţia a fost făcută publică de Autoritatea de Investigaţii Judiciare din Costa Rica.

Instituţia a şi publicat un videoclip de câteva secunde, în care se vede Elena Udrea.  Aceasta este înconjurată de oameni ai legii, în San Jose, capitala ţării, și pare calmă.

https://www.youtube.com/watch?v=9hdM3dQCaXA

Fostul ministru şi fosta şefă a DIICOT au fost plasate sub ordinele Curții Penale din San José.

Presa locală a scris că, din cauza cererilor de azil depuse de Elena Udrea şi Alina Bica, cele două nu pot fi extrădate imediat. Tribunalul ar putea să aprobe măsuri preventive, până când autoritatea pentru migraţie va decide dacă le acordă sau nu statut de azilant.

Elena Udrea, care ar fi dat naștere, recent, unei fetițe în Costa Rica, a fost condamnată  la începutul lunii iunie, definitiv, la 6 ani de închisoare în dosarul „Gala Bute” pentru luare de mită şi abuz în serviciu. Ea plecase în Costa Rica din luna februarie și fusese dată în urmărire.

În ceea ce o privește pe Alina Bica, fosta şefă a DIICOT a cerut încă din ianuarie statut de refugiat politic în Costa Rica, după cum anunţa avocatul său, la ICCJ, la unul din termenele în procesul ANRP.

Apoi, tot în iunie, fosta şefă a DIICOT, Alina Bica, a fost condamnată definitiv la 4 ani de închisoare cu executare într-un dosar în care era acuzată de favorizarea făptuitorului. Ea a fost dată oficial în urmărire generală de Poliţia Română în luna iunie.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.