Principală  —  Ştiri  —  Social   —   Răspunsurile privind investigarea fraudei bancare…

Răspunsurile privind investigarea fraudei bancare se amână

imagine simbol

Biroul permanent a luat decizia de a amâna audierile privind investigarea fraudei bancare și recuperarea bunurilor sustrase în urma acesteia, asta după ce pe 27 septembrie majoritatea deputaților au votat inițiativa socialiștilor de a audia în ședința din 4 octombrie Procuratura Generală, Procuratura Anticorupție, Centrul Național Anticorupție (CNA) și Banca Națională în privința etapei la care se află investigarea furtului miliardului.

Deși în Parlament urmau a fi audiați Sergiu Cioclea, Bogdan Zumbreanu, Eduard Harunjen și Viorel Morari, într-un comunicat de presă emis de Parlament se menționează că săptămâna viitoare vor prezenta rapoarte doar Centrul Național Anticorupție și Banca Națională a Moldovei.

Pe 28 septembrie, Procurorul general Eduard Harunjen a expediat un mesaj în adresa președintelui Parlamentului în care precizează că procurorul general și procuror-șef al Procuraturii Anticorupție „se află în imposibilitate de a da curs solicitării deputaților” de a se prezenta în plenul Parlamentului pe 4 octombrie. Procuratura accentuează că deputații nu pot formula întrebări care conduc la amestecul în înfăptuirea justiției și în urmărirea penală.

Ulterior și directorul CNA, Bogdan Zumbreanu, a expediat un mesaj în adresa Parlamentului în care solicită ca audierile să fie amânate pe motiv că în perioada 1-12 octombrie, în R. Moldova se află în misiune echipa de experți ai comitetului MONEYVAL din cadrul Consiliului Europei, care a început evaluarea situației în domeniul prevenirii și combaterii spălării banilor și finanțării terorismului, iar în cadrul întâlnirilor participă și reprezentanții CNA. Totodată, Zumbreanu mai invocă și motivul că pentru a oferi informații detaliate, va fi necedat că solicite și anumite date de la Procuratura Anticorupție.

Anterior au existat mai multe tentative de a audia rezultatele anchetei și strategia privind recuperarea miliardului furat, doar că acestea nu erau susținute de majoritatea parlamentară.

Foto: stiri.md