Platon: Toate creditele de la BEM au fost acordate lui Șor și Plahotniuc. În dosarul lui Filat nu e nicio referință la asta

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Toate creditele neperformante de la Banca de Economii (BEM) au fost acordate lui Ilan Șor și Vlad Plahotniuc, iar în sentința fostului premier Vlad Filat, condamnat la 9 ani de închisoare pentru corupere pasivă și trafic de influență, nu e nici măcar o referință la BEM. Asta deși, „s-a tot tirajat și trâmbițat precum că Filat este unul dintre beneficiarii creditelor BEM”. Declarația aparține omului de afaceri Veaceslav Plahotniuc, condamnat și el la 18 ani de închisoare pentru implicare în „furtul miliardului”, fiind făcută în cadrul unui interviu acordat din instituția penitenciară pentru RISE Moldova.

Potrivit lui Platon, în dosarul în care a fost condamnat, i-a fost atribuită compania Zenit Management, cea prin care a trecut cel mai mare flux de bani. Această firmă însă „este înregistrată la aceeași adresă cu alte 12 companii de-ale lui Șor, pe care el însuși le recunoaște ca fiind ale lui”, susține Platon.

„Toate cele 13 companii au același administrator, au aceeași asociați, conturi în aceeași bancă din Letonia, iar în Republica Moldova – conturi la BEM și Unibank. Toți banii sunt încasați și redirecționați de companiile lui Șor. Iar reprezentantul companiei [Zenit Management] în Republica Moldova, care a semnat și aprobat toate transferurile, este o angajată a Duty Free, o oarecare Victoria Stoian, care, prin cumul, mai este și o persoană foarte apropiată (formulare modificată de RISE – n.r.) de-a lui Andrei Nirauța, directorul companiei Caritas Group – cel mai mare contractor de credite de la BEM. Și iată că în cadrul celui de-al doilea dosar au decis să-mi atribuie mie această companie. Și, respectiv, toți banii care au trecut prin ea precum că eu i-aș fi furat”, a afirmat acesta în interviul acordat.

Vedeți și: Platon, despre pierderea puterii lui Plahotniuc: Înseamnă automat pușcărie. Nimeni nu va întreține un dictator în centrul Europei

Mai mult, „în dosarul Filat Șor a declarat că Zenit îi aparține lui Filat, iar cele 180 de milioane care au trecut prin Zenit ar fi fost mita pentru Filat”. „În prezent versiunea s-a schimbat și brusc banii au devenit un împrumut prietenesc pentru mine. După așa ceva, cum să nu-i numești pe procurori niște debili care nici măcar nu sunt în stare să falsifice ca lumea un dosar?”, s-a mai întrebat Platon.

Totuși, omul de afaceri susține că Șor este „doar un instrument”, care „îi aparține în totalitate lui Plahotniuc”. „Vă amintiți că Șor a depus mărturie împotriva mea doar după ce fusese reținut. Imediat ce a depus mărturie – a și fost eliberat. Nu cred că a fost nevoie de cine știe ce eforturi pentru a-l convinge. Pentru propria-i libertate acesta cu lejeritate a oferit la schimb libertatea mea”.

„Mă întrebați dacă am bănuit vreodată ce rol va juca Șor în viața mea? Problema doar nu e în el. Problema e în Plahotniuc și în sistemul de putere pe care acesta l-a instaurat în Republica Moldova. Dacă nu exista Șor, cu siguranță să găsea altcineva. Chiar și mâine, indiferent despre ce dosar penal ar fi vorba, se va găsi cu ușurință un martor care să facă declarații împotriva Dvs. și veți fi imediat reținut și judecat, dacă Plahotniuc va avea nevoie de acest lucru. Iar voi știți asta foarte bine”, a concluzionat Veaceslav Platon.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...