/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 764: Explozii la Harkov și Zaporojie. Germania va transfera de urgență mii de obuze Kievului

/VIDEO/Cum comentează autorii sesizării decizia CC privind inițierea unui referendum de către cetățeni

02 octombrie 2018, ora 19:55

Curtea Constituțională hotărăște: 1. Cetățenii Republicii Moldova au dreptul să inițieze desfășurarea referendumurilor legislative în condițiile legii”, Mihai Poalelungi, Președinte Curtea Constituțională

Curtea a mai decis că Parlamentul va stabili procedura de inițiere a unui referendum de către cetățeni, întrucât acest aspect lipsește în legea actuală. Inițiatorii sesizării se declară mulțumiți de hotărâre, dar regretă că aceasta vine în preajma alegerilor parlamentare, în privința cărora se dorea organizarea acestui referendum.

Lucrul acesta s-a făcut târziu. Deci un efort foarte mare, în care cetățenii trebuiau să se expună într-un referendum a fost blocat de CEC, ceea ce nu este un lucru bun”, Vadim Pistrinciuc, deputat PLDM

De aceeași părere sunt și reprezentanții grupului de inițiativă care și-au propus să consulte cetățenii, înaintea alegerilor parlamentare, despre anularea sistemului electoral mixt, dar au fost refuzați de Comisia Electorală. Autoritatea electorală a motivat atunci că nu este clar dacă cetățenii au dreptul să inițieze un referendum legislativ, aspect clarificat astăzi.

Decizia este îmbucurătoare în primul rând pentru cetățenii Republicii Moldova. Doar că momentul în care a venit, eu nu știu dacă este la fel de îmbucurător, pentru că timpul din păcate nu ne permite să înregistrăm un alt grup de inițiativă”, Stella Uțică, Vicepreședintele gupului de Inițiativă pentru referendum

Președintele PLDM acuză CEC-ul că a reacționat arbitrar atunci și a cerut demisia celor responsabili.

Mă conving de faptul că foarte multe instituții ale statului acționează arbitrar fără a ține cont de prevederile constituționale. În timpul apropiat, noi ar trebui să cerem ca Comisia Electorală Centrală să-și dea demisia, deoarece se creează impresia că ei acționează la comanda cuiva și nicidecum în cadrul legal care este stabilit”, Tudor Deliu, deputat PLDM

Contactați de TV8, reprezentanții CEC au declarat că nu pot oferi comentarii, menționând că vor aștepta publicarea deciziei motivate. Grupul de inițiativă pentru referendum s-a format în decembrie 2017 și a depus prima cerere de înregistrare la CEC la începutul anului curent. Solicitarea a fost respinsă. Nici a doua cerere de înregistrare, depusă după constituirea unui nou grup de inițiativă în februarie, nu a fost acceptată. Odată înregistrat, grupul ar fi trebuit să colecteze 200 de mii pentru organizarea unui referendum.

Aceștia urmau să consulte părerea oamenilor despre necesitatea schimbării de vot din uninominal în mixt. Între timp, grupul de inițiativă a atacat în instanță decizia prin care a fost respins de CEC, iar acum membrii speră că instanța va ține cont de clarificarea Curții Constituționale.

Reporter: Felicia Crețu
Operator: Tudor Bigu

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram