Finalitate în dosarul omorului unei tinere în fâșia forestieră din Colonița. Dosarul a fost transmis în instanță

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Cauza penală de învinuire a unui locuitor al comunei Tohatin de comiterea furtului, acțiunilor violente cu caracter sexual și omorul intenționat al unei femei. Procuratura municipiului Chișinău, Oficiul Ciocana, a finalizat cauza penală și a transmis în judecată dosarul.

Cadavrul victimei a fost depistat pe 30 mai 2018, în fâșia forestieră din Colonița, după ce oamenii legii fusese alertați despre dispariția femeii.

În cadrul acțiunilor de urmărire penală, a fost identificat presupusul autor al crimei. Acesta s-a dovedit a fi un locuitor al comunei Tohatin, în vârstă de 28 de ani, cu care victima se cunoștea.

Potrivit probelor, între cei doi s-ar fi iscat o ceartă pe motiv că victima ar fi refuzat poftele perverse ale învinuitului. În aceste circumstanțe, bărbatul, care era în stare de ebrietate, ar fi agresat sexual victima, a asfixiat-o, după care i-a sustras telefonul mobil și a dispărut.

Fiind audiat de procurori, învinuitul, care anterior a mai fost condamnat pentru o tentativă de viol, și-a recunoscut vina, iar dacă va fi găsit vinovat el riscă de la 15 până la 20 ani închisoare sau detenție pe viață.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...