02:06:07 19.04.2024
Stiri

Dodon, „întâlnire scurtă” cu Putin: Înțelegerea la care au ajuns

Politică 29.09.2018 16:05 Vizualizări2221 Autor: Ziarul National
Dodon, „întâlnire scurtă” cu Putin: Înțelegerea la care au ajuns


Președintele Igor Dodon a avut „o scurtă întrevedere” cu omologul său rus, Vladimir Putin, în cadrul summitului CSI de la Duşanbe, Tajikistan, care a avut loc pe 27 și 28 septembrie curent.

„Am făcut un schimb de opinii cu privire la situaţia din domeniul relaţiilor bilaterale moldo-ruse şi ne-am pronunţat pentru activizarea acestora în toate domenii de interes comun. În timpul discuţiei, au fost coordonate termenele vizitei oficiale a preşedintelui Republicii Moldova în Federaţia Rusă: 31 octombrie -1 noiembrie curent”, a anunțat Dodon pe Facebook.

La același summit, Dodon s-a întâlnit și cu președintele Belarusului, Alexandr Lukașenko, care l-a invitat să întreprindă o vizită la Minsk pe 14 octombrie, „pentru a participa la ceremonia de sfinţire a catedralei-monument al Tuturor Sfinților”.

În cadrul discursului ținut la summitul CSI, Igor Dodon a declarat că, pentru R. Moldova, cooperarea cu statele acestei comunități este „bună și profitabilă”, la fel ca și „colaborarea cu UE, Uniunea Euroasitică, cu Turcia și cu alții”.


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
15.04.2024 09:20 Nicolae Negru Nicolae Negru // Simțul realității și...

12.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Recensământul ca o f...

08.04.2024 09:12 Nicolae Negru Nicolae Negru // Ne va apăra sau nu R...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md