Petrea Casian a lucrat toată viața la o fabrică de tractoare, la colhoz, apoi în gospodării țărănești. Chiar și acum, la ai săi 86 de ani, mai urcă la volanul tractorului. În urmă cu șase ani, bătrânul împreună cu feciorul său au decis să planteze o vie.
În via lor este curat. Au întins câte două rânduri de sârmă. Fiecare butuc este fixat separat, „ca să fie liber și să aibă cu ce respira”.
Nu avea răbdare să se lumineze afară și, sprijinindu-se în cârja din lemn lăcuit, să meargă la vie să vadă dacă a fost afectată de ploaie ca anul trecut. Dar cei care vin să cumpere poama propun un preț care nu acoperă nici măcar cheltuielile pentru îngrijirea și strângerea ei.
„Ei caută fiecare bobiță și dacă găsesc vreun defect cât de mic, taie din preț ca din topor. Așa-i afacerea țăranului, soarta lui este tare grea. Ți se cer multe, dar de primit, nu primești nimic în schimb, nici măcar cât cheltui”, clatină dezamăgit din cap bătrânul .
Din cauza vremii nefavorabile din acest an, țăranii au cheltuit câte 28-30 de mii de lei pe hectar pentru îngrijirea viei. Plus la toate astea, toamna le-a mai pus o greutate pe umeri – ei primesc doar doi lei pentru un kilogram de poamă.
Despre ce zic micii viticultorii din satul Pojăreni și cum se descurcă aceștia citiți în reportajul de pe Moldova.ORG „Toamna dezamăgirilor sau Cum să lucrezi un an pentru 2 lei”.