Adunarea Parlamentară a GUAM, la Chișinău: „Amenințări pentru securitatea regională sunt teritoriile nerecunoscute, prezența militară străină pe teritoriul țărilor noastre, aspecte legate de dependența energetică, propagandă și dezinformare”
Cea de-a 11-a sesiune a Adunării Parlamentare GUAM, organizație din care fac parte Georgia, Ucraina, Azerbaidjan și Republica Moldova, și-a început lucrările la Chișinău, fiind găzduită de Parlamentul Republicii Moldova.
Președintele Adunării Parlamentare GUAM, deputatul Vadim Pistrinciuc, a anunțat că R. Moldova predă astăzi președinția GUAM Ucrainei.
„Prioritățile președinției Republicii Moldova au vizat dezvoltarea relațiilor comerciale între țări, în special prin coridorul de transport, fiind semnate documentele necesare în acest sens, precum și consolidarea dialogului politic cu partenerii GUAM. În perioada președinției noastre am insistat asupra unul dialog multilateral între țările noastre în cadrul organizațiilor internaționale”, a declarat Vadim Pistrinciuc în deschiderea evenimentului.
Președintele Parlamentului, Andrian Candu, a adăugat că statele membre ale GUAM au nevoie de acțiuni comune pentru a-și promova interesele la nivel internațional.
„Amenințări pentru securitatea regională sunt teritoriile nerecunoscute, secesioniste, prezența militară străină pe teritoriul țărilor noastre, aspecte legate de dependența energetică, propagandă și dezinformare. De aceea avem nevoie de acțiuni comune pentru a ne promova interesele și aspirațiile la nivel internațional”, a spus Andrian Candu.
Președintele Adunării Baltice, Valerijus Simulik, a menționat la rândul său că GUAM reprezintă un important instrument de cooperare, iar Adunarea Baltică va oferi sprijin pentru implementarea reformelor în țările GUAM, consolidarea instituțiilor democratice și asigurarea securității regionale.
La evenimentul de la Chișinău participă șeful delegației Adunării Naționale a Republicii Azerbaidjan la AP GUAM, Azar Karimli, șeful delegației Parlamentului Georgiei la AP GUAM, George Mosidze, șeful interimar al delegației Radei Supreme a Ucrainei la AP GUAM, Ivan Krulko, secretarul general al Organizației pentru Democrație și Dezvoltare Economică, Altai Efendiev, însoțiți de reprezentanți ai acestor state, dar și membri ai Organizației pentru Democrație și Dezvoltare Economică (ODDE-GUAM) și ai Adunării Baltice.
Parlamentul de la Chișinău anunță că discuțiile care vor avea loc pe parcursul zilei de astăzi se vor desfășura în cadrul a trei panele de lucru, care vor dezbate perspectivele cooperării sectoriale între statele membre ale ODDE-GUAM, asigurarea securității informaționale în regiune, precum și interacțiunea statelor membre GUAM în cadrul organizațiilor internaționale.
Menționăm că Republica Moldova deține pe parcursul întregului an 2018 preşedinţia Organizaţiei pentru Democraţie şi Dezvoltare Economică GUAM, care are drept scop dezvoltarea cooperării între state prin consolidarea stabilității și securității comune în spațiul european.
Percheziții la doi PROCURORI cercetați PENAL pentru îmbogățire ilicită
IMPORTANT pentru călători: Dacă aveți un zbor de la Chișinău, trebuie să ajungeți la Aeroportul Internațional Chișinău cu trei ore înainte de decolare
VOT FINAL // Controalele abuzive pentru antreprenori, eliminate de către Parlament: Economii de aproape 70 de milioane de lei pe an