Parlamentul se întrunește azi în prima ședință plenară din ultima sa sesiune înainte de alegerile parlamentare

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Parlamentul Republicii Moldova se întrunește, astăzi, în prima ședință plenară a sesiunii de toamnă 2018. Aceasta este ultima sesiune a Parlamentul Republicii Moldova de legislatura a XX-a, mandatul căruia expiră la 30 noiembrie.

Tradițional, noua sesiune a început cu intonarea Imnului de Stat de către elevii Liceului republican de muzică „Ciprian Porumbescu” din capitală.

Pe parcursul acestei zile, deputații vor examina modificarea unor acte legislative, inclusiv, a Legii privind redresarea și rezoluția băncilor, Legii cu privire la veterani și a Legii privind achizițiile publice. De asemenea, va fi dezbătut proiectul de lege privind procedura notarială și două proiecte pentru modificarea și completarea unor acte legislative. Legea nr. 137 din 19 iulie 2018 pentru modificarea unor acte legislative va fi reexaminată, după ce a fost remisă de șeful statului.

Parlamentarii mai urmează să examineze proiectul de hotărâre pentru aprobarea Raportului privind executarea bugetului de stat pe anul 2017.

Potrivit articolului 37 din Regulamentul Parlamentului, Legislativul se întruneşte în două sesiuni ordinare pe an. Sesiunea de primăvară începe în luna februarie şi nu poate depăşi sfârşitul lunii iulie. Sesiunea de toamnă începe în luna septembrie şi nu poate depăşi sfârşitul lunii decembrie.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...