A fost lansat „Fine Wine Guide 2018 — 50 de vinuri bune moldovenești”

Primul ghid al vinurilor bune din Republica Moldova „Fine Wine Guide 2018” a fost lansat, miercuri, 26 septembrie 2018 la Centrul de informare turistică a Moldovei. Revista a fost editată de Andrei Cibotaru, autorul blogului FineWine.md și Victor Bunescu, fondatorul Vincuvin.shop.

Ghidul conține o selecție de 50 de vinuri moldovenești, sortate pe trei categorii de preț: până la 125 de lei; între 125 și 225 de lei și peste 225 de lei.

Fine Wine Guide reprezintă o selecție non-erarhică de vinuri. Sunt peste 20 de crame reprezentate în această selecție, cu vinuri seci, spumante, ice-wine, albe, roze, roșii, etc.

„Ne-am dorit un îndrumător pentru consumatori, care să ofere o imagine asupra Vinului Moldovei, prin prisma unui număr limitat de vinuri. Am optat pentru o diversitate de vinuri, din diferiți ani, de la cât mai multe crame, de diferite tipuri, de diferite prețuri, etc.”, a declarat Andrei Cibotaru, co-autorul Fine Wine Guide.

„Vinurile au fost repartizate pe trei categorii de preț aproximate, astfel ca fiecare doritor să-și găsească un vin bun pe buzunarul său. O vinărie a putut fi reprezentată de cel mult 3 vinuri în acest ghid, inclusiv s-a ținut cont de disponibilitatea produselor în retail”, a adăugat Victor Bunescu, co-autorul Fine Wine Guide.

Ministrul Economiei și Infrastructurii, Chiril Gaburici, prezent la evenimentul de lansare, a declarat că promotorii cei mai buni ai vinurilor moldovenești sunt conaționalii noștri care locuiesc peste hotarele țării și pot degusta vinuri bune produse în Moldova, împreună cu colegii și prietenii lor din alte țări, dar și turiștii care vin să viziteze țara noastră.

Ministrul Gaburici a îndemnat iubitorii de vinuri de calitate să deguste fiecare vin prezent în Ghidul Fine Wine, produs în Republica Moldova, pentru a alege vinul potrivit, în funcție de eveniment, persoană și propriile simțuri.

„Vă îndemn să vă încredeți în propriile simțuri și să testați fiecare vin prezent în acest ghid, ca să-l alegeți pe cel care vi se potrivește. Moldova oferă vinul, rămâne doar să invitați alături oamenii dragi sufletului”, a spus Chiril Gaburici.

Fine Wine Guide 2018 va fi prezentat publicului larg, pe 6-7 octombrie 2018, în Piața Marii Adunări Naționale, la Ziua Națională a Vinului.

Ghidul a fost editat într-un tiraj de 3 000 de exemplare, urmând să fie distribuit în HORECA și la evenimente dedicate vinului. De asemenea, circa 500 de exemplare vor fi distribuite în România. Selecția de vinuri a fost făcută de Andrei Cibotaru și Victor Bunescu, fiind consultată cu experți de la Oficiul Național al Viei și Vinului, precum și cu un somelier din străinătate.

Fine Wine Guide a fost editat în limba română, urmând să fie tradus și tipărit în versiunea engleză, cu suportul Oficiului Național al Viei și Vinului și a Proiectului de Competitivitate din Moldova, finanțat de USAID și Guvernul Suediei. Ghidul în română a fost editat cu susținerea financiară a rețelei Fourchette Gourmet — partener general al proiectului.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.