„Duminică, 1 august 2015, Majestatea Sa Regele Mihai I, bunicul meu, a luat decizia de a-mi retrage titlul de Principe al României şi locul în Linia de
Succesiune la Coroana României. Această decizie, pe care mi-o asum, vine în urma unei perioade în care am reflectat la viitorul ţării şi Casei noastre, precum şi la rolul pe care eu îl pot avea în propăşirea lor. Poziţia de Principe al României şi prezenţa în Linia de Succesiune la Coroana României impun un mod de a-mi conduce viaţa pe care găsesc dificil să îl accept. De aceea, cu multă durere în suflet, consider că decizia Majestăţii Sale Regelui este binevenită pentru mine. Voi căuta, în viitor, să-mi servesc idealurile şi principiile în alt mod”, declară fostul principe, potrivit unui comunicat al Biroului de Presă al Majestăţii Sale Regelui Mihai I.

Acesta le mulţumeşte tuturor celor i-au acordat încrederea, sprijinul şi speranţa lor.

„Le mulţumesc tuturor celor care, în anii cât m-am aflat în mijlocul românilor, mi-au acordat încrederea, sprijinul şi speranţa lor şi care şi-au oferit ajutorul la iniţiativele dedicate propăşirii României. În noile mele circumstanţe, voi căuta să mă dedic în continuare activităţilor ecologice, de tineret şi caritabile, despre care am învăţat atâtea lucruri cât timp m-am aflat în România. Doresc, de asemenea, să le mulţumesc autorităţilor publice centrale şi locale pentru deschiderea cu care şi-au acordat sprijinul proiectelor comune, şi mai ales familiei mele, pentru dragostea şi înţelegerea cu care m-au înconjurat aici. Nădăjduiesc că Dumnezeu să protejeze şi în viitor naţiunea şi Coroana Română”, mai spune nepotul regelui Mihai, care semnează Nicolae Mihai de Roumanie Medforth Mills.

Regele Mihai a retras nepotului său Nicolae titlul de „Principe al României”. Potrivit unui comunicat al Biroului de Presă al Majestăţii Sale Regelui Mihai, „ pe 1 august 2015, Majestatea Sa Regele Mihai a semnat un document prin care a retras nepotului său Nicolae, fiul Principesei Elena, titlul de Principe al României şi calificativul de Alteţă Regală”. Nicolae s-a născut la 1 aprilie 1985, la Geneva, ca fiu al principesei Elena şi al lui Robin
Leslie Medforth-Mills, oficial al Organizaţiei Naţiunilor Unite.

În 2010, la împlinirea vârstei de 25 de ani, regele Mihai I i-a conferit titlul de principe al României şi calificativul de Alteţă Regală, în cadrul unei ceremonii ce a avut loc la Palatul Elisabeta.

Din anul 2007, potrivit Normelor Fundamentale ale Familiei Regale a României, Nicolae era al treilea în Linia de Succesiune la Coroana României.