REȚETĂ // Salată cu ton şi ouă fierte
Ingrediente:
1 conservă de ton
2-3 ouă fierte
1 salată verde
2 ardei grași
100 g boabe de porumb
1 castravete proaspăt
1 ceapă roşie sau o legătură de ceapă verde
100 g măsline negre
100 g brânză de oi
Pentru dressing:
100 ml oţet balsamic
100 ml ulei
100 ml vin alb
sare, piper, busuioc - după gust
1 linguriță zahăr
Mod de preparare:
Salata cu ton și ouă fierte este masa ideală pentru orice moment al zilei. E uşoară pentru stomac (chiar mai mult decât indicată) şi mai mult decât uşor de preparat. Fă şi tu o salată cu ton după această reţetă simplă! O masă completă, gata în numai 20 de minute.
1. Peştele se scoate din conservă şi se lasă la scurs într-o strecurătoare. Salata verde se spală şi se curăţă. Ceapa, castravetele şi ardeii graşi se curăţă, se spală şi se taie rondele.
2. Pentru sos, se amestecă oţetul cu uleiul şi vinul, până se omogenizează. Se condimentează apoi după gust cu sare, piper şi zahăr şi se aromează cu busuioc. Ouăle se curăţă şi se taie în sferturi.
3. Într-un castron potrivit de mare se pun mai întâi frunzele de salată verde, apoi ceapa, ardeiul gras şi castravetele. Se stropesc cu sosul pregătit şi se amestecă uşor. Se adaugă peştele, ouăle, măslinele şi brânza, apoi se poate servi.
Sursa: unica.ro
VIDEO // O nouă tentativă de a introduce sume mari de bani din Federația Rusă în R. Moldova: Banii, confiscați la postul vamal Leușeni
INIȚITIVĂ // Comuna Stăuceni devine ORAȘ: „Mai multe oportunități de accesare a fondurilor europene, vor crește investițiile în proiecte de infrastructură”
Guvernul a numit șef NOI la „Moldsilva” și „IT Park”