Minor din capitală cercetat pentru pagube de sute de mii. A spart de două ori aceeași biserică, iar apoi a furat și dintr-o universitate

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Un minor de 15 de ani a fost reținut de către angajații IP Ciocana a Direcției de Poliție a municipiului Chișinău, fiind bănuit de comiterea mai multor furturi. În doar câteva zile, minorul care este locuitor al capitalei a intrat de două ori în aceeași biserică și a comis un furt într-o universitate. Acesta și-a recunoscut vinovăția, declarând polițiștilor că a comis infracțiunile din lipsă de bani, dar întrucât este minor, bănuitul este cercetat penal în stare de libertate.

Primul caz a fost înregistrat pe 23 iulie a anului curent, când suspectul a pătruns într-o biserică de pe strada Ișnovăț, prin deteriorarea geamului. Acesta a sustras mai multe bunuri și mijloace bănești cauzând un prejudiciu estimat la 20.400 lei.

Alt caz a avut loc pe data de 27 iulie, când individul a pătruns în mod repetat în aceeași biserică, de unde a sustras un lănțișor cu cruce încrustată cu pietre scumpe în valoare de 100.000 de lei.

Ulterior acesta a pătruns într-o universitate de pe strada Voluntarilor din capitală, prin deteriorarea geamului, unde din două birouri a sustras un telefon mobil de model „Huawei”, un monitor și piese de la calculator, cauzând victimelor un prejudiciu de 11.800 de lei.

În cadrul acțiunilor de investigație și de urmărire penală forțele de ordine au stabilit că individul a mai fost cercetat penal pentru infracțiuni similare.

Polițiștii întreprind măsuri speciale de investigații suplimentare în vederea stabilirii complicității lui în alte cazuri similare, înregistrate în capitală.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...