Chișinău: Are loc amenajarea unei benzi suplimentare de circulație pe strada București

O bandă suplimentară de circulație a fost deschisă pe strada București, tronsonul cuprins între str. Lev Tolstoi – bd. Dacia, iar lucrările de amenajare se vor încheia în zilele următoare.

Până acum, au fost strămutaţi pilonii rețelei de contact şi de iluminat public, dar şi obiectivele de semafor şi de monitorizare video a traficului rutier.

De asemenea, a fost reamplasată stația de așteptare a transportului public „Piața Ovidiu”, extinsă suprafaţa parcării din preajma supermarketului de pe bd. Dacia, dar şi amenajat trotuarul. După finalizarea lucrărilor de reconstrucţie, vor fi amenajate şi zonele verzi din zonă.

Primarul general interimar de Chişinău, Ruslan Codreanu, a inspectat astăzi şantierul din zonă, pentru a verifica calitatea lucrărilor.

Edilul-şef al capitalei şi-a exprimat încrederea că odată cu lărgirea străzii București, prin crearea unei benzi suplimentare de virare la dreapta, inclusiv a unei benzi de încadrare pe bd. Dacia, se va fluidiza traficul rutier din zonă.

Potrivit lui Ruslan Codreanu, realizarea acestui proiect a fost una din soluţiile pentru descongestionarea traficului rutier de pe str. Lev Tolstoi, unde se creau ambuteiaje până la str. Mihail Kogălniceanu.

Lucrările pe şantier se execută de către ÎM Regia „Exdrupo”.

Pentru realizarea proiectului de amenajare unei benzi suplimentare pe str. Bucureşti au fost prevăzuţi 370 mii lei.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.