Șefa extremei drepte franceze Marine Le Pen a protestat vineri față de decizia unui judecător care i-a impus un control psihiatric – în conformitate cu legea – pentru că a distribuit în decembrie 2015 fotografii ale actelor de violență realizate de grupul jihadist Statul Islamic pe Twitter, relatează AFP.
Expertiza vizează în special să verifice dacă Marine Le Pen „este în măsură să înţeleagă ce i se spune şi să răspundă la întrebări” şi dacă „infracţiunea care îi este imputată subiectului are legătură cu elemente factuale sau biografice”.
Le Pen a scris pe Twitter: „Credeam că le-am văzut pe toate: dar nu! Pentru că am denunţat ororile Daesh pe Twitter, departamentul de „justiţie” mă trimite la o evaluare psihiatrică! Cât de departe vor merge?”
Ea a declarat ulterior: „Aş vrea să văd cum va încerca judecătorul să mă forţeze să fac acest lucru.”
Convocarea este datată 11 septembrie şi este parafată de aceeaşi judecătoare care se ocupă şi de ancheta în care Marine Le Pen este inculpată pentru “difuzarea de imagini violente”. Aceasta cere efectuarea respectivului examen „cât mai curând posibil”.
Le Pen a postat fotografiile în 2015 ca răspuns la o comparaţie a unui jurnalist dintre ISIS şi extrema-dreaptă franceză.
„Acesta este Daesh!”, a scris Le Pen alături de una dintre fotografii, folosind denumirea arabă a ISIS.