O fetiță de nouă ani a murit lovită de mașina primăriei din Sculeni. Declarațiile primarului

O fetiță de nouă ani a murit după ce a fost lovită mortal de o mașină. Accidentul a avut loc lângă satul Blindești, în după-amiaza zilei de miercuri, pe traseul Chișinău-Ungheni-Sculeni.

Potrivit poliției, la volanul mașinii se afla un bărbat de 58 de ani, locuitor al raionului Ungheni. El conducea un automobil de model Skoda Yeti și a lovit din spate o minoră în vârstă de nouă ani din satul Blindesti, care se deplasa pe traseu cu bicicleta, scrie TV8.

În urma impactului, minora a decedat până la sosirea medicilor. Șoferul a fost supus testului alcoolscopic cu aparatul „Drager” și s-a constatat că în aerul expirat, concentrația alcoolului este de 0,0 mg/l.

Primarul comunei, Vasile Casian, a declarat pentru IPN că, imediat cum a aflat despre accident, s-a deplasat la fața locului. Atât șoferul, cât și viceprimarul erau în stare de șoc. Din declarațiile celor doi reiese că în fața mașinii se deplasa un camion. Într-un moment dat, acesta a depășit copila, care mergea cu bicicleta pe acostament, virând brusc în stânga.

Șoferul Primăriei nu a reușit să oprească și a lovit bicicleta din spate.

Fata se afla în grija bunicilor, părinții fiind plecați peste hotare. Se presupune că pornise la rude, în localitatea vecină.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.