(foto) Planurile Ferrari pentru anii 2018-2022. Primul său SUV se va numi Ferrari Purosangue

Compania Ferrari a prezentat acum câteva ore în Maranello, Italia, în cadrul evenimentului numit Capital Markets Day, planul său de acţiuni şi dezvoltare pentru următorii patru ani. Acesta a fost prezentat de noul şef al mărcii Louis Camilleri, care l-a înlocuit pe Philip Morris, cel care a deţinut interimatul după decesul lui Sergio Marchionne.

Cea mai importantă veste auzită din timpul prezentării a fost o informaţie care conţine numele şi timpul exact al apariţiei primului SUV/crossover marca Ferrari. Camilleri a dat de înţeles că termenul Sport Utility Vehicle şi Ferrari nu este ceva compatibil, însă noi îl vom numi totuşi SUV până vom vedea ce va fi cu adevărat.

Şeful Ferrari a mai declarat că această maşină va fi una spaţioasă şi universală, una care va stabili noi standarde în segment. O vom vedea pe piaţă tocmai în anul 2022 şi va purta denumirea de Ferrari Purosangue (“pur sânge”, în traducere din limba italiană).

Sub capotă se va ascunde o unitate de propulsie hibridă, bazată pe un motor pe benzină. Către anul 2022, 60% din toate maşinile din gamă vor avea astfel de sisteme de propulsie cu tehnologii testate deja de ani buni în Formula 1.

Iată cum ar putea arăta în baza unui render:

FOTO: motor1.com

Iată cum i se pronunţă denumirea:

Mai aflăm că, de astăzi şi până spre sfârşitul anului 2022, Ferrari va lansa 15 modele noi. Acestea şi cele actuale vor fi deja poziţionate în patru familii concrete. Cele cu doar două locuri pentru pasageri precum Ferrari 488 GTB sau 812 Superfast vor forma categoria Sport, iar  cele cu formulă a scaunelor 2+2 gen Portofino sau GTC4Lusso vor forma categoria Gran Turismo.

Al treilea grup va conţine automobile făcute în ediţii speciale, aşa cum este noul Ferrari 488 Pista, iar cele mai scumpe Ferrari, care vor exista într-un număr limitat, vor forma familia Icona.

Din ultima fac parte chiar ultimele modele lansate: Ferrari Monza SP1 şi Monza SP2. Ambele sunt construite pe baza modelului 812 Superfast, au o caroserie de tip “barchetta” din fibră de carbon şi unul sau două locuri pentru pasageri.

Vezi detalii: (video) Premieră mondială: Noile automobile exclusive Ferrari Monza SP1 şi Monza SP2

Apropo, printre materialele prezentării găsim primele indicii despre posibila schemă a unităţii de propulsie a noului SUV, dar şi despre un motor V6 care este în proces de dezvoltare.

Vezi şi: (foto) Ferrari pregăteşte un motor interesant, cu patru cilindri şi supraalimentare electrică

Într-un final, s-a vorbit foarte mult şi despre profit. Regretatul Sergio Marchionne, când a scos Ferrari din grupul FCA, a reuşit timp de câţiva ani să dubleze cifrele de afaceri. Noul şef Ferrari are acelaşi scop: către 2022 produsele şi serviciile mărcii trebuie să genereze minim 2.3 miliarde de euro profit curat, anual.

GALERIE FOTO (materiale folosite în prezentarea generală):

Cmentariile sunt închise

http://sisfora.pekalongankab.go.id/assets/laporan/ https://jdih.sumbawakab.go.id/ https://perpus.pn-wates.go.id/ https://siat.unpad.ac.id/eoffice2020/uploads/