Președintele Academiei Diplomatice de la Beijing Qin Yaqing a acceptat propunerea Ministrului de Externe de la Chișinău Tudor Ulianovschi de a semna în viitorul apropiat un Memorandum de cooperare cu Institutul Diplomatic al Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene. Documentul urmează a fi semnat în cadrul vizitei reprezentanților Academiei Diplomatice a Chinei la Chișinău.
Potrivit unui comunicat al Diplomației de la Chișinău, instituțiile de profil ale Chinei, specializate în formarea cadrelor diplomatice, au apreciat decizia Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene privind crearea, în premieră, la Chișinău a Institutului Diplomatic Național și sunt dispuse să ofere expertiza diplomatică sectorială acumulată pe parcursul anilor în acest domeniu.
Declarația a fost făcută la Beijing de către rectorul Universității pentru Afaceri Externe a Chinei, și, concomitent, președinte al Academiei Diplomatice a Chinei, Qin Yaqing, în cadrul întrevederii avute cu ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene al Republicii Moldova, Tudor Ulianovschi, aflat într-o vizită de lucru în China, în perioada 17 – 21 septembrie.
Președintele Qin Yaqing a menționat ca Universitatea pentru Afaceri Externe pe care o conduce a fost creată în 1955, iar Academia Diplomatică a Chinei a fost instituită în 2013, iar astăzi oferă cursuri de specializare și instruire profesională diplomaților, funcționarilor publice din cadrul autorităților publice central și locale, precum și viitorilor diplomați, care urmează să fie angajați în serviciul diplomatic chinez.
Ministrul Ulianovschi a menționat că „sporirea capacităţilor funcţionarilor publici, cu precădere a diplomaților, constituie fundamentul pentru promovarea solidă a politicii externe a unui stat, un element indispensabil pentru Republica Moldova, care în cei 27 de ani de independență poate oferi țării diplomați specializați pe diferite domenii, negociatori profesioniști cu posedarea limbilor străine la un nivel înalt, astfel, încât interesele naționale realizate să aducă plus valoare dezvoltării și modernizării țării”.